Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 15-16. (1998-1999)
Istorie
Documente inedite privind schimbul de ostatici de la Tiszafüred din 23 mai 1919 . Viorel Ciubotă Un număr de 49 de documente dintre care 43 inedite1 şi 6 edite2, aduc la lumină un episod puţin abordat de istoriografia anului 1919 şi anume schimbul de ostatici efectuat de armatele română şi comunistă maghiară, la Tiszafüred în 23 mai 1919. Acest lucru este cu atât mai surprinzător cu cât personajele acestei drame erau legate în mod direct de două dintre personalităţile politice de prim rang din România şi Ungaria şi anume dr. Iuliu Maniu, preşedintele Consiliului Dirigent şi Kun Béla, conducătorul guvernului comunist de la Budapesta. De altfel acest episod a fost trecut sub tăcere inclusiv de contemporani, părţile beligerante nerecunoscând în mod oficial, luarea de ostatici. Astfel la 17 mai 1919, Comandamentul suprem al trupelor maghiare în telegrama trimisă Comandamentului Diviziei 16 infanterie scria că "nu au dat nicicând în scris, nici verbal ordin trupelor sale în subordine pentru a lua ostatici cu sine, întrucât cu ocaziunea evacuării teritoriului dincolo de Tisa indivizi iresponsabili ar fi făptuit astfel de lucruri atunci Com<andamentul> suprem se va îngriji ca aceşti ostatici să fie căutaţi pentru a se putea reîntoarce fără împedecare la vatra lor."3 Este greu de crezut că luarea de ostatici s-a făcut fără ştirea comandamentului suprem, mai ales dacă ţinem seama că această practică a început încă în timpul guvernării lui Károlyi Mihály, după cum rezultă din amintirile unor personalităţi direct implicate. Astfel în 13 martie 1919 o patrulă a pătruns în banca "Silvania", a arestat mai multe persoane care duse în faţa procurorului militar dr. Pograny, au fost acuzate de trădare de patrie. Au fost luaţi ca ostatici şi duşi la Nyíregyháza unde au stat şase săptămâni, până la venirea armatei române". Printre ostaticii de la Nyíregyháza amintim pe Alexandru Aciu, Coriolan Meseşan cu soţia lui Adela, Aurel Maşcan, Virgil Barbulovici, Petru Şireag, Ion Creţea, dr. Iuliu Mureşan, dr. Vaier Ancean, Iuliu Pop, preoţii Emil Ostate, Valentin Copos şi George Groza, în total 32 de persoane4. Zece dintre aceşti ostatici au evadat din trenul care îi transporta în 26 aprilie 1919 la Budapesta iar alţii 12 au ajuns acolo, de unde au fost eliberaţi cu ocazia schimbului din 23 mai 1919. Deci este sigur că acţiunea de luare de ostatici era una oficială, de care ştia atât guvernul cât şi comandamentul suprem maghiar. Practica de luare de ostatici a continuat şi în cursul lunii aprilie 1919. De astă dată începutul l-au făcut trapele române care în perioada 7-13 aprilie 1919 au arestat şi internat pe tatăl lui Kun Béla, fost notar în Nimigea de Jos,5 localitate situată în apropierea oraşului Năsăud. Este evident că acest act a constituit o eroare politică, fapt pentru care Iuliu Maniu, preşedintele Consiliului Dirigent a intervenit imediat, solicitând eliberarea de urgenţă a lui 'Documentele se găsesc în Arhivele Ministerului Apărării Naţionale, Comandamentul Trupelor din Transilvania, dos. 35/1919, f. 18-84. 2 Cele 6 documente au fost publicate de Paul Abrudan, Documente indite privind desfăşurarea evenimentelor politico-militare din Transilvania după adunarea naţională de la Alba Iulia, în Acta Musei Porolissensis, IX, 1985, p. 486-488. 3 Arh. M.Ap.N., C.T.T., dos. 35/1919, f. 52-54. 4 cf. Alexandru Aciu, Paştile în Nyíregyháza (20 aprilie 1919), "Gazeta de Duminică", nr. 16-17 din 27 aprilie 1924 şi Idem, Simleul sub linie demarcaţională, în Tiron Albani, 20 de ani de la unire, I, Oradea, 1938, p.316- 317;dr. Coriolan Meseşan, Un episod al ostaticilor, Şimleu Silvaniei, 1932,12-14. 5 Arh.M.Ap.N., C.T.T., dos.35/1919, f.19 SATU MARE. STUDII ŞI COMUNICĂRI, XV-XVI, 1998-1999.
