Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 15-16. (1998-1999)

Istorie

Unul dintre punctele apelului din 1 noiembrie era “controlul” activităţii autorităţii locale, asfel CN locale aveau în subordine autorităţile locale. Cu toate că în textul apelului se cerea ca aceste CN să nu se amestece în activitatea autorităţilor locale doar în cazul organizării viziunii festive a soldaţilor sau a unor colectări de bunuri pentru armată, era prezent cuvântul “control", şi astfel nimeni nu ştia exact ce acoperă acest cuvânt. Trebuia să treacă mult timp, până s-a ajuns la concluzia că de fapt nu înseamnă nimic. Autorităţile în CN vedeau un colaborator în menţinerea ordinii.

E departe de a putea trage concluzii din acest material documentar, dar se poate totuşi afirma că mişcările (răzvrătirilej de la sfârşitul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie erau diferite în zonele locuite în mare parte de maghiari, de cele cu populaţie mixtă.

în teritoriile locuite în mare parte de maghiari nu se poate vorbi de mişcări ţărăneşti, ci mai mult de cele cauzate de înfometarea militarilor de curând eliberaţi. Trebuie încă amintit aici faptul că în mare parte cei jefuiţi erau evrei, astfel materialul documentar al CNM subliniază caracterul “antisemit ” al mişcării din Obécse.

în ceea ce priveşte problema pământului, acele scrisori documente, puţine la număr, care au atins acest subiect au fost destul de moderate, optând pentru reforma agrară.

Trebuie atinsă şi problema militarilor. Aceştia au fost siliţi (nevoiţi) să-şi caute singuri calea de ieşire din impas. Şi în acest caz se pot distinge două categorii. Una din acestea cuprindea militarii care s-au străduit să ajungă cât mai repede acasă, scăpând de primejdii, foamete, boli. Dacă nu aveau de ales se organizau în bande, jefuiau, beau şi nu de puţine ori se întâmpla să şi ucidă. Din cealaltă categorie făceau parte acei “băieţi buni”, care pe căi paşnice îşi făceau rost de pâinea de toate zilele. Aceştia din urmă au format gărzile de toate felurile şi au fost membri consiliilor militare. Ei considerau că-şi slujesc patria, făcându-şi deci astfel datoria faţă de ţară. însă nici această categorie nu a reuşit să-şi facă rost pe căi legale de cele necesare traiului, căci, cu toate că guvernul a hotărât plata unei solde considerabile pentru membrii gărzii naţionale, nu a reuşit să asigure suma promisă din lipsă de fonduri. Astfel, însăşi garda a devenit o organizaţie pe care nu se putea conta. Spre exemplu la Obécse chiar garda a comis mai multe jafuri, sau garda naţională a unei localităţi a bătut membrii CN din cealaltă localitate, deoarece a încercat să facă noi recvizări.

Se ştie şi faptul că singurul mod de a menţine ordinea şi liniştea este prin asigurarea necesarului de alimente a populaţiei. Nu era secret că cel mai mare pericol pentru societate îl prezentau indivizii înfometaţi, lipsiţi de orice mijloace. Aici era deci nevoie de ajutorul CN, şi autorităţile au şi apelat la el. Greutăţile erau nenumărate: militarii dezarmaţi nu au primit nici un ban, o parte din ei în drum spre casă au fost jefuiţi, văduvele şi orfanii de război nu au primit de la stat nici un ajutor; uzinele, morile, în lipsă de materie primă nu lucrau aproape deloc, magazinele erau goale, transportul mărfurilor pe căi ferate nu era asigurat; ţăranii nu aveau cu ce să-şi hrănească animalele, deoarece statul a recvizat tot, aşa-numitul “surplus ”.

CN şi-au propus ca să asigure alimentaţia propriei localităţi. Apărând interesul propriului sat, comună sau oraş, nu le păsa de interesul naţional, nici de cel al localităţii vecine.

Pe lângă valul de jefuiri spontane, şi foarte periculos, a început un jaf sistematic, organizat, care s-a autonumit “legal", fiind definit prin cuvântul “recvizare”. Legat de

Câteva consideraţii despre situaţia juridică şi politică a Consiliilor

Naţionale în perioada noiembrie 1918-februarie 1919 369