Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 15-16. (1998-1999)

Istorie

învăţământul confesional românesc din Beiuş

357

de probleme privind salarizarea învăţătorilor confesionali ortodocşi români. în continuare vom reda fragmentar şi această sursă documentară, oprindu-ne pentru câteva clipe şi asupra acestei probleme acute, aceea a salarizării cadrelor didactice. Aceasta cu atât mai mult cu cât avem de a face cu o nouă amprentă lăsată de război şi legislaţia maghiară în sectorul educaţional românesc.

Vicarul episcopesc a ridicat această problemă considerată acută, care a caracterizat aceşti ani ai războiului şi care explică, într-o oarecare măsură, penuria învăţătorilor în şcolile confesionale ortodoxe din Bihor. Astfel, reţinem din acest document că: "Unii învăţători de ai noştri nici până azi n-au primit toate întregirile ce li se cuvin pentru că salarele lor învăţătoreşti să corespundă măsurii fixate de lege, iar alţii şi dacă au întregirile de salare, ori anumite ajutoare de război ... acele uneori sunt mai mici decât a învăţătorilor cu asemene ajutoare votate de statul ungar de până aici”.

în aceste condiţii considerăm demersul iniţiat de vicaml Roman R. Ciorogariu ca fiind unul pertinent care se impunea şi, ca atare justificat.

Aşa cum s-a mai spus, sfârşitul războiului nu a însemnat şi lichidarea problemelor cu care s-a confruntat sute de ani la rând învăţământul românesc. Nici Unirea din 1 Decembrie 1918 nu a rezolvat problemele stringente ale învăţământului românesc, dar prin instituirea unor organe de conducere româneşti, a Consiliului Dirigent, adevăratul guvern din spaţiul intracarpatic în perioada 1919 - 1920, s-au creat condiţii propice revigorării acestui sector.

în anii de activitate ai Consiliului Dirigent se menţine penuria de învăţători, consecinţa nefastă a anilor de dominaţie maghiară, a războiului abia încheiat. în aceste condiţii se va face apel în continuare la preoţimea ortodoxă cu menţiunea că “preoţilor cari s-ar angaja la acest serviciu cultural li se pune în vedere remuneraţia de învăţător începător, împreună cu acele adausuri de război, pe cari în calitate de preoţi nu le primesc”187. Erau vizaţi însă numai preoţii capabili şi care “vor anticipa promisiunea că-şi vor îndeplini conştiincios şi cu zel activitatea de învăţător”.

Unirea din 1918 a deschis posibilitatea aniversării în şcoli a evenimentelor istorice româneşti, interzis a fi şi cel puţin menţionate până la acea dată. Astfel, s-a ajuns a fi serbată, spre exemplu, ziua de 24 ianuarie, precum şi 27 martie şi 1 decembrie. Cursurile erau sistate în aceste zile de sărbătoare, se organizau serbări şi spectacole, era o adevărată atmosferă de bucurie188.

Cea mai mare satisfacţie care a însoţit biserica ortodoxă românească din Bihor, susţinătoare a şcolilor confesionale româneşti, a fost cu siguranţă mesajul regelui Ferdinand I, făcut credincioşilor români la Oradea Mare, cu privire la reînfiinţarea Episcopiei de Oradea Mare189. Primul episcop al noii Episcopii ortodoxe va fi părintele Roman R. Ciorogariu.

Gravitatea fenomenului prezentat este accentuată de creşterea semnificativă a numărului de analfabeţi proveniţi din rândurile populaţiei ortodoxe româneşti. Această realitate dureroasă trebuie să o consemnăm ca atare, cu atât mai mult cu cât românii nu se fac vinovaţi de acest fenomen, ei sunt victimele sistemului legislativ existent şi a ororilor războiului.

Toate sursele documentare parcurse indică accentuarea acestui proces în anii războiului; logica omului de rând convergând spre aceeaşi concluzie: sistarea prelegerilor, din diverse motive, nu putea avea alt rezultat decât îngroşarea numărului necunoscătorilor

187 Ibidem, dos. 168, f. 28

188 Ibidem, f. 24;

m Ibidem, f. 116;