Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 15-16. (1998-1999)
Istorie
354 Sorin Hendea- n.n.-S.H.) întrucât tot mai mulţi învăţători sunt chemaţi... pe câmpul de luptă"169. Aceeaşi informaţie o obţinem şi dintr-o altă sursă documentară, aici menţionâdu-se faptul că "aproape jumătate din învăţătorii noştri regulaţi au fost înrolaţi în armată. în şcoalele acestora învăţământul se poate zice că a stagnat, din lipsă de puteri didactice"170. Revenind la aria geografică a Protopopiatului Beiuş, avem la dispoziţie un document deosebit de important, care ne informează cu privire la situaţia învăţământului confesional ortodox pe anul 1917. Aflăm astfel că "în cele 52 parohii învăţământul l-am prevăzut 8 învăţători definitivi, 3 învăţătoare definitive, 5 învăţători provizorii, 2 învăţătoare provizore, iar învăţători concentraţi avem şi astăzi 5"171. Realizând un banal calcul matematic vom constata că existau la acea dată doar 18 învăţători, definitivi şi provizorii, şi 5 învăţători înrolaţi în armată. Mergând mai departe cu acest calcul constatăm cu durere faptul că cel puţin 29 de parohii ale acestui protopopiat, din cele 52 existente, erau lipsite de învăţători. Nu vom insista din nou asupra motivelor pentru care preoţimea mrală românească din Protopopiatul ortodox Beiuş nu s-a implicat suficient în procesul educaţional, cu atât mai mult cu cât această atitudine noi nu ne-o putem explica. Nedumirirea noastră este cu atât mai mare cu cât, parcurgând materialul arhivistic accesibil, am constatat o implicare temeinică, în acest proces, a forurilor superioare ale bisericii ortodoxe. Chemările şi ordinele vicarilor episcopali nu au fost urmate însă în mod consecvent de preoţimea rurală ortodoxă. Revenind la situaţia învăţământului confesional românesc, vom insista puţin asupra soluţiilor pe care le prezintă, în vara anului 1918, vicarul Roman R. Ciorogariu. Vom aminti în acest sens circulara lansată de vicarul episcopal în iulie 1918, prezentând acelaşi text zguduitor cu care ne-am obişnuit deja172. în acest document se amintea că "împrejurările ... pentru şcoală nu s-au schimbat spre mai bine, dimpotrivă s-au mai agravat prin concentrarea tot mai mare a învăţătorilor la armată ..., astfel pe anul şcolar 1918-1919 nu putem conta nici la un învăţător nou", întrucât "absolvenţii de pedagogie ... toţi au intrat în serviciul războiului". în continuare, vicarul recurge la o chemare patetică, încercând şi în acest fel mobilizarea preoţimii, în caz contrar existând riscul - aprecia domnia sa - "să ... ne pierdem generaţia nouă pentru biserică şi neam". Soluţia pe care vicarul Roman R. Ciorogariu o vede ca fiind viabilă în aceste condiţii dificile ar consta în următoarea formulă: acolo unde "comunele sunt apropiate, de pildă la 2-3 kilometri, ori să se concentreze şcolarii din două comune la şcoala unde este învăţător, ori învăţătorul să preleagă jumătate de zi într-o comună şi ceilaltă jumătate în altă comună"173. Această formulă propusă în august 1918, pentru anul şcolar 1918-1919, chiar dacă era deosebit de dificilă, atât pentru învăţător, cât şi pentru elevi, era una care se impunea în acele vremuri de restrişte, de lipsuri insurmontabile. Cu toate aceste greutăţi, cu toate temerile vicarului episcopal, au fost înregistraţi pentru anul şcolar 1918/1919, o serie de noi învăţători, titulari şi suplinitori, în mai multe parohii ortodoxe din Protopopiatul Beiuş. Amintim în acest sens parohiile: Drăgoteni, Pocola, Pociovelişte, Vărăşni, Forău, Cresuia, Petreasa, Beiuş (şcoala de băieţi), Beiuş 165 Ibidem, dos. 153, f. 29 170 Protocol despre Şedinţele Sinodului eparhial ...din anii 1918 - 1920, p. 230 171 D.J.B:A.Nfond Protopopiatul ortodox Beiuş, inv. 1057, dos. 159, f. 149-151 172 Ibidem, dos. 161, f. 139 173 Ibidem, dos. 160, f. 54
