Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 15-16. (1998-1999)
Istorie
învăţământul confesional românesc din Beiuş 349 Dar, de fiecare dată, apelurile disperate în vederea salvării acestor edificii şcolare nu şi-au atins scopurile, ele au rămas fără nici un rezultat concret şi foarte rare au fost cazurile în care s-a reuşit o intervenţie eficientă. Un caz îmbucurător îl constatăm în parohia Pomezeu, acolo unde, în august 1915, în urma a numeroase apeluri formulate, s-a ajuns la ridicarea unei noi şcoli confesionale. Noul edificiu nu a fost finalizat datorită izbucnirii războiului şi deoarece "cea mai mare parte a capurilor familielor sunt duşi sub arme"136. Nu acelaşi lucru se poate însă spune despre parohia Luncasprie, despre care aflăm din raportul preotului Dimitrie Husariu, din septembrie 1915, că în localitate "s-a înfiinţat o şcoală comunală cu 2 puteri didactice acum sunt 4 ani", şi drept urmare "şcoală confesională nu avem"137. Lipsa unei şcoli confesionale o înregistrăm şi în parohia Sitani138, unde, spre deosebire de localitatea Luncasprie, nu fiinţează însă nici şcoală comunală. La 1917 vicarul episcopal Roman Ciorogariu arată că parohia Sitani este "una din cele mai importante ... comune" şi consideră ca fiind important pentru a se interveni "în scopul luării şi închirierii unui local cât de modest pentru ţinerea prelegerilor". Se pare însă că toate aceste apeluri au rămas fără nici un rezultat, neajungându-se la edificarea unei şcoli confesionale româneşti în această localitate în perioada desfăşurării războiului. Nici în parohia Săldăbagiu139 nu s-a ajuns la ridicarea unui nou aşezământ cultural. Aici fusese demolată vechea şcoală confesională ortodoxă, întrucât era prea veche, materialul rezultat din demolare aflându-se "pe intravilanul şcolii comunale" şi prăpădinduse, deoarece Sinodul a hotărât amânarea zidirii noului edificiu şcolar până la terminarea războiului, întrucât "partea cea mai mare dintre credincioşi e dusă la miliţie, chiar şi dintre puţini(i) oameni rămaşi acasă în curând vor pleca mai mulţi". Un nou exemplu neplăcut se înregistrează în parohia Spinuş, acolo unde demersurile în vederea ridicării unui edificiu şcolar, au început de la 1912140 şi unde se înregistrează o atitudine ostilă a preotului local faţă de fenomenul educaţional. Documentele consultate întăresc această idee, arătându-se clar că preotul local "nu numai nu execută ordinele primite, ci le sfârtică, iar faţă de şcoală ... arată o ţinută ostilă", existând riscul ca "poporul, văzând păcatele preotului, se va înstrăina de şcoală, de biserică"141. După cum s-a putut observa şi din multe alte exemple, o asemenea atitudine de neimplicare a preoţilor în procesul de educaţie este frecventă în parohiile acestui protopopiat. Nu contestăm greutăţile cu care s-a confruntat biserica ortodoxă la acea dată, dar cu toate acestea nu putem să fim de acord cu politica de neangajare a preoţilor ortodocşi în procesul de educaţie naţională. Aceeaşi problemă stringentă, lipsa edificiului şcolar, se înregistrează şi în parohia Sălişte, unde s-a ajuns totuşi în anii 1913 la donaţia unei case ţărăneşti, în vederea folosirii sale ca edificiu şcolar. Această idee este surprinsă şi într-un document de epocă, în care se arată că "edificiul acesta este donat pe sama şcoalei confesionale de un poporean cu numele Mihoc, dar încă nu e transcris pe biserică". Lucrurile vor evolua în sens pozitiv, astfel încât în noiembrie 1917 preotul Nicolae Mihoc era pregătit în vederea începerii prelegerilor în localitate, "sala de învăţământ fiind aranjată cu bănci, tablă, cuptor de încălzit, etc."142. 136Ibidem, dos. 138, f. 72 137 Ibidem, dos. 141, f. 210 1,8 Ibidem, dos. 149, f. 125; dos. 155, f. 135 TMIbidem, dos. 130, f. 99; dos. 141, f. 33 140 Ibidem, dos. 132, f. 64, f. 71-72, f. 75, f. 89 141 Ibidem, f. 80 1nlbidem, dos. 130, f. 16-17, f. 20; dos. 152, f. 117
