Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 15-16. (1998-1999)
Istorie
învăţământul confesional românesc din Beiuş 347 în unele dintre acestea, cum ar fi spre exemplu Corbeşti, Ceişoara, Duşeşti, Cârpeştii Mici s-au construit şcoli de stat. Pericolul statificării şcolilor confesionale româneşti, rezultat al politicii dictate de Budapesta, a fost bine sesizat de către vicarul V. Mangra la momentul potrivit120 *. Nu ne-am propus să reluăm informaţiile prezentate anterior, astfel încât vom aminti doar, în completarea celor deja spuse, că acest fenomen de statificare a şcolilor confesionale româneşti a luat o mare amploare, îndeosebi începând cu anul 1914. Primele exemple de şcoli confesionale transformate în şcoli comunale de stat se înregistrează în anul 1914, atunci când "averile şcolare din Rotăceşti - Ojeşti - înfiinţânduse în comună şcoală comunală cu 1. de propunere maghiară, averea şcoalei confesionale a trecut la cea comunală, tot aşa: în Ceişoara, Cârpeşti, Topa de sus, Făureşti şi Nanhidişel ... ti 121 Continuând acest temerar periplu în rândul parohiilor din Protopopiatul Beiuş, vom constata că "în comunele bis. Albeşti şi Hidiş nu avem şcoală confesională - nici de alt caracter - de mai mulţi ani"122. Situaţia se menţine similară pe întreg parcursul acestui război123. Parohia Beiuşele dispune de aşezământ şcolar, dar nici aici în anul 1915 prelegeri nu se organizau, deoarece învăţătorul fusese înrolat în armată, iar preotul local s-a sustras acestei îndatoriri nescrise, pe motiv de boală124. în continuare ne vom opri atenţia pentru câteva clipe asupra unui caz interesant, acela al Beiuşului istoric. Conform unor statistici efectuate de autorităţile maghiare la 1910 pentru întreg Imperiul austro-ungar125, Beiuşul număra 4223 locuitori, dintre aceştia 1176 fiind gr.-ort. români, 948 greco-catolici, 650 romano-catolici, 795 reformaţi, 611 israeliţi, 29 evanghelici şi 5 unitarieni. Remarcăm numărul ridicat al gr.-ort., 1176, cifră indicată de către unul dintre cele mai serioase recensăminte organizate de Budapesta. Documentele de arhivă consultate cu privire la anii 1915-1916126 ne indică doar în jur de 427-438 de credincioşi ortodocşi. Coroborarea acestor statistici, mergându-se pe ideea că ele sunt cât mai apropiate de realitatea din teren, ne demonstrează un lucru îngrozitor: scăderea drastică a populaţiei ortodoxe româneşti în perioada 1910-1915/16, de la 1176 la 427/438 de locuitori127. Considerăm că această scădere accentuată a populaţiei ortodoxe româneşti, într-un timp atât de scurt, s-a datorat cu siguranţă izbucnirii războiului şi încorporărilor forţate organizate de autorităţile maghiare. Populaţia românească din Beiuş trebuia trimisă pe front cu atât mai mult cu cât aparţine unui centru cultural semnificativ, făcea dovada unei culturi naţionale care trebuia stopată prin orice mijloace. Am insistat ceva mai mult asupra acestui exemplu relevant privind concentrările 120Ibidem, dos. 125 a, f. 22; mIbidem, dos. 128, f. 32 mIbidem, dos. 132, f. 288 mIbidem, dos. 137, f. 66; dos. 140, f. 130; dos. 143, f. 200; dos. 144, f. 20-21; dos. 146, f. 37; dos. 152, f. 63 124 Ibidem, dos. 137, f. 84 niMagyar statisztikai közlemények (Statistică maghiară informativă),, Editura Athenaeum, Budapesta, 1912, p. 280-281 126 D.J.B.A.N.,/orii/ Protopopiatul ortodox Beiuş, inv. 1057, dos. 141, f. 193; dos. 142, f. 103; dos. 144, f. 372-373 127 Datele statistice prezentate par a fi totuşi apropiate de adevăr, cel puţin din două motive: 1. în cazul recensământului organizat de Budapesta la 1910 (considerat a fi cel mai bun şi mai real recensământ organizat de autorităţile maghiare până la acea dată) nu există nici un motiv ca numărul ortodocşilor să fie supraestimat; 2. în cazul statisticilor din anii 1915 - 1916 nu ne-am mulţumit cu una sau două informaţii, ci am apelat la toate listele întocmite de preoţii ortodocşi la acea dată, diferenţele dintre statistici fiind minore.
