Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 15-16. (1998-1999)
Istorie
Sorin Vasile Hendea I. Argument Pornim în abordarea acestei tematici, pretenţioasă din punctul nostm de vedere, cu convingerea că “istoria învăţământului şi problematica sa apare, în cercetarea actuală, ca un sector privilegiat, datorită tematicii generoase...”1. Cu toate acestea, la o analiză mai temeinică, specialistul, iubitor al istoriei culturale bihorene, dar nu numai, în cadrul căreia se regăseşte sau ar trebui să se regăsească şi istoria învăţământului, ar jDutea surprinde o realitate mai puţin plăcută, care porneşte de la faptul că “în lucrările generale de istorie sau în studiile de sinteză asupra unor capitole ale vieţii culturale naţionale au apărut sumare referinţe despre Crişana, unele dintre acestea fiind eronate”2. Cunoscând aceste realităţi, consider că numai abordarea sistematică, coerentă şi documentată a istoriei locale poate veni în sprijinul realizării, într-un moment de maximă maturitate, a unei sinteze generale, în care, la loc de cinste, s-ar înscrie şi manifestările culturale ale românilor bihoreni, cu atât mai mult” cu cât (acestea - n.ns.) au fost realizate cu forţe proprii şi în condiţii deosebit de grele”3. Am pornit apoi la investigarea acestui segment al istoriei culturale bihorene, călăuziţi fiind de convingerea că şcolile confesionale româneşti au reprezentat “una din formele reuşite de cultivare a idealului naţional, de sădire în sânul poporului român a conştiinţei de sine, a luptei permanente pentru conservarea şi dezvoltarea limbii, a literaturii, a artei şi istoriei străbune, a obiceiurilor şi religiei strămoşeşti ...”4, văzând în aceste edificii culturale nişte “aşezăminte de lumină înviorătoare de suflete ...”5. Analizarea mai profundă a realităţilor politice şi culturale ale perioadei luate în studiu, coroborarea acestor realităţi cu activitatea desfăşurată de aşezămintele culturale româneşti în vederea propăşirii culturale a românilor transilvăneni ne întăresc convingerea că şcolile poporale, ortodoxe şi unite, “deşi modeste, cu dascăli retribuiţi în mod necorespunzător, cu elevi puţini şi săraci, au ţinut trează conştiinţa naţională românească ...”6, aducându-şi pe deplin aportul la emanciparea românilor transilvăneni în deceniile premerătoare anului 1918. Vom remarca de asemenea faptul că întreaga acţiune politică a românilor orădeni, în vederea obţinerii de drepturi umane, ar fi eşuat cu siguranţă dacă nu era puternic susţinută de curentul cultural. Acesta din urmă, reprezentat prin biserică şi şcoală, a alimentat în permanenţă “cordonul” oamenilor politici ai naţiunii române din Transilvania, învăţământul confesional românesc din Protopopiatul ortodox Beiuş (judeţul Bihor) în perioada 1912-1919 1 Iacob Mârza, Scoală şi naţiune (Şcolile de la Blaj in epoca renaşterii nationale ), Editura Dacia, Cluj - Napoca, 1987, p. 5 2 Dr. Viorel Faur, Cultura românilor din Bihor (1849 - 1918j, Fundaţia Culturală “Cele Trei Crişuri” , Oradea, 1992, p. 9S 3 Ibidem 4 loan Popovici, Informaţii din arhivele bihorene referitoare la situaţia şcolii româneşti din Bihor la începutul secolului al XX-lea, în “Revista Arhivelor”, 1991, nr. 4, p. 509 5 Protocol despre Şedinţele Sinodului eparhial din Dieceza română gr. - ort. a Aradului ţinute în sesiunea ordinară din anul 1915, Tiparul Tipografiei Diecezane gr. - ort. române, Arad, 1915, p. 145 6 Sorin Vasile Hendea, Aspecte ale învăţământului românesc din Bihor (1914 - 1919\, în Cele Trei Crişuri, Oradea, 1996, nr. 7-8, p. 8 SATU MARE. STUDII ŞI COMUNICĂRI, XV-XVI, 1998-1999.
