Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 15-16. (1998-1999)
Arheologie
162 loan Stanciu data mai devreme, deja pe parcursul primei jumătăţi a sec. 6, prezenţa slavă în acest teritoriu, situaţie valabilă pentru întreg bazinul superior al Tisei, având în vedere chiar sărăcia vestigiilor databile în linii mari pe parcursul sec. 6, cunoscute din partea sud-vestică a Ucrainei ciscarpatice ori chiar lipsa acestora din Slovacia estică, în actualul stadiu al cercetărilor cel puţin58. Faţă de precizările literare clare despre prezenţa unor grupuri slave timpurii în zona Dunării inferioare, informaţiile care, eventual, ar putea fi legate de zona Tisei superioare, lipsesc. Este foarte probabil că, referitor la prima jumătate a sec. 6, Jordanes nu cunoştea prezenţa slavilor decât în afara arcului carpatic, până la gurile Vistulei, iar când îi localizează pe gepizii din vremea sa (spre mijlocul sec. 6) între Mureş şi cele trei Crişuri, aşadar în vecinătatea teritoriului care ne interesează, eventualii slavi din apropiere îi sunt necunoscuţi (Godlowski 1980, p. 225-226; Pohl 1988, p. 97). Informaţia de la Prokopios despre herulii care în anul 512 s-au îndreptat spre insula Thule, trecând la un moment dat ’’peste toate neamurile sclavinilor”, este puţin probabil să aibă vreo valoare ca indicator pentru o prezenţă slavă la acea dată în zona Tisei superioare sau în Slovacia sud-estică ori chiar în interiorul bazinului carpatic (Godlowski 1980, p. 226; Pohl 1988, n. 23, p. 368; Comşa 1995). O altă informaţie de la Prokopios, despre refugiul regelui langobard Hildigis la slavi, ar putea fi acceptată ca argument pentru o prezenţă slavă undeva la nordul Dunării mijlocii, în apropierea gepizilor şi langobarzilor, spre mijlocul sec. 6 (Godlowski 1980, p. 226; Pohl 1988, p. 97). De asemenea, există posibilitatea de a interpreta în acelaşi sens o altă informaţie, din Epitaful episcopului Martin de Bracara (Pohl 1988, p. 97). Seria datelor ce indică un anume tip de habitat, aspectul locuinţelor şi instalaţiei pentru foc, ceramica utilizată şi nu în ultimul rând ritul funerar, oferă suficiente argumente în sprijinul presupunerii că purtătorii orizontului Lazuri-Pişcolt au fost grupuri de populaţie slavă timpurie. Deşi există unele elemente (vasul lucrat la roata rapidă, cunoscut de la Lazuri, piesele de metal de la Pişcolt) ce pot fi interpretate în sensul uimr relaţii cu medii culturale străine, în această direcţie pronunţându-se şi preluarea producţiei ceramicii modelată la roata înceată, se poate susţine că, în cazul vestigiilor din nord-vestul României cel puţin, avem de-a face cu grupuri omogene de populaţie slavă. Cu excepţia ceramicii modelată la roata rapidă şi a unor piese de metal, artefacte prezente în zona sud-carpatică sau est-carpatică a României şi care pot fi legate de aspectul mediului cultural romanobizantin, vestigiile din nord-vestul României sunt identice, pe de o parte, celor din centrul şi vestul Munteniei, pe de alta, celor din interiorul aşa-numitei “grupe Ripnev”, din partea 5S în 1977 V. G. KotigoroSko constata o densitate maximă a locuirii în colţul sud-vestic al Ucrainei ciscarpatice (Zakarpatia), fără a putea oferi însă vreun obiectiv sigur databil în secolele 6 ori 6-7 (KotigoroSko 1977). în 1980 a fost precizată existenţa unui orizont din secolele 6 sau 6-7 în aşezările de la Holmok, Cervenevo şi Cepa, însă în majoritatea cazurilor ceramica lucrată cu mâna se asociază celei modelată la roata înceată, situaţie ce indică mai degrabă sec. 7 (Penjak 1980, p. 152-153; nr. 7, p. 33, 35-45; flg. 16, p. 46; nr. 2, p. 22-24; nr. 3, p. 24-30). Orizontului slav timpuriu îi aparţin şi descoperirile mai vechi de la Ujgorcd-Galago (Penjak 1980, nr. 6, p. 31,33; ftg. 10/1,2, p. 34). în 1986 a fost semnalată aşezarea de la Galoc, iar în 1988 cea de la Beregovo, ambele datate în sec. 6 (Penjak 1986; Penjak 1988). în sec. 6 a fost datată şi aşezarea de la Dedovo III (Cercun 1994-1995). în Slovacia estică nu se cunosc până în prezent vestigii slave sigur databile în sec. 6 (Fusek 1994a, harta nr. 3, p. 124). După părerea lui J. BéreS, complexul ceramic de la Nizná Myäla se datează în a doua jumătate a sec. 6, până la începutul sec. 7 (Béres 1996, p. 134), însă G. Fusek îl include fazei a Il-a, adică perioadei dintre cca. 600-650 (Fusek 1994a, nr. 89, p. 232). Fazei a Il-a îi sunt atribuite şi aşezările de la Dvorianky-Ke/ 'ky köves, Nyzna My§la- Mol'va şi Vranou nad TopVou-Malé pol’o (Fusek 1994a, harta nr. 4, p. 125; nr. 38, p. 196; nr. 89, p. 232; nr. 130, p. 258-259). Din 8 locuri de descoperire provin vestigii plasabile în fazele II-III, adică în sec. 7 (Fusek 1994a, harta nr. 5, p. 125), iar două aşezări au fost datate în a doua jumătate a sec. 7 (Fusek 1994a, harta nr. 5, p. 126). Referitor la Slovacia estică, K. Godlowski se gândea şi la tezaurul de la Obiâovice, care - alături de monede mai vechi -, conţine şi o piesă de aur de la Justinianus I (Godlowski 1980, p. 229).
