Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 15-16. (1998-1999)
Arheologie
Aşezarea slavă timpurie de la Lazuri 163 sudică a bazinului superior al Pripetului. Este constatabilă în aceste zone apariţia locuinţelor patrate parţial adâncite în pământ, cu construcţie de stâlpi (ce au dispoziţie similară în nordvestul României şi pe Bugul superior), încălzite cel mai frecvent cu cuptoare scobite într-un bloc de lut, în legătură cu care apar vălătuci sau “pâinişoare” de lut ars. între ceramica lucrată cu mâna (de tip Korceak/Praga-Korceak) din nord-vestul României şi o bună parte a celei din interiorul grupei aşezărilor sud-carpatice de tip Ciurel, există de asemenea puternice afinităţi cu zona Pripetului superior, a Bugului vestic cu precădere. Vestigiile slave timpurii din nord-vestul României apar ca o punte de legătură între cele din bazinul superior al Pripetului, pe de o parte şi cele din centrul şi vestul zonei sudcarpatice româneşti, pe de alta. Nu este exclus ca ele să indice deplasarea unor grupuri de populaţie slavă de-a lungul Tisei (spre exemplu, Comşa 1986), indiferent de direcţia în care s-au mişcat. Este de presupus că spre anii 550 grupuri de slavi, sprijiniţi de gepizi, atacau Imperiul romano-bizantin deja dintr-o zonă situată în vestul Banatului românesc (Comşa 1986, p. 273; Comşa 1987, p. 220). Lipsa vestigiilor slave timpurii în câmpia vestică românească, respectiv în estul Ungariei, ar putea fi explicată prin atitudinea gepizilor înainte de 568 ori a avarilor după această dată, care puteau să permită deplasarea unor grupuri de populaţie slavă, dar nu şi aşezarea acestora în teritoriile aflate sub controlul lor direct. Descoperirile atribuite “grupei Ripnev” au fost puse pe seama uniunii tribale a dulebilor, ipoteză sprijinită şi pe toponime din zona Bugului vestic, derivate din numele acestora (Barau 1965, p. 375; Pohl 1988, p. 118). CATALOG Materialele recoltate se păstrează la Muzeul Judeţean Satu Mare. Cum marea majoritate a vaselor au fost lucrate cu mâna, fără ajutorul roţii olarului, nu repet această precizare în fiecare caz; atunci când avem de-a face cu vase modelate la roată, se specifică acest lucru. Dimensiunile pentru fragmentele păstrate de la linia diametrului maxim în sus şi vasele întregi ori întregibile sunt înregistrate în anexă, în rest, au fost menţionate în catalog. Am utilizat următoarele abrevieri tehnice: a = adâncime; D = diametrul; DF = diametrul fundului; DG = diametrul gurii; Gr = grosime; î = înălţime; 1 = lăţime; L =' lungime; m (indice) = dimensiune medie; mx (indice) = dimensiune maximă; p (indice) = dimensiune probabilă; * = identitate. Locuinţa nr. la. Cercetată de Gh. Lazin (Muzeul Judeţean Satu Mare) în anul 1977. Nu dispun de documentaţia referitoare la acest complex, probabil pierdută. Au fost recuperate doar câteva fotografii (pl. L/l) , beneficiind şi de informaţiile primite de la autorul sondajului, pentru care exprim cele mai sincere mulţumiri cu acest prilej. A fost identificată în secţiunea 1/1977 (trasată paralel cu şanţul de drenaj care taie aşezarea pe direcţia S-E/N-V) şi parţial cercetată printr-o casetă. Fotografiile indică un plan patrulater, identic celui al locuinţelor investigate ulterior, colţurile fiind marcate prin gropi de stâlpi. Cuptorul, scobit într-un bloc de lut cruţat, se afla în colţul sud-vestic. Din fotografii rezultă că pereţii acestuia s-au păstrat pe o înălţime de 30-40 cm, fiind umplut cu vălătuci, foarte multă cenuşă şi cărbune. Marcajele de pe cioburi indică o adâncime de 90 cm (de la
