Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 14. (1997)
Artă şi etnografie
Portretul şi autoportretul în pictura ieşeană contemporană 379 pentru încărcătura ideatică şi afectivă, preexistenţa formulării plastice, care se cere “materializată” într-un mod adecvat. Traversând realismul (luat cu sensul de a privi şi trata lumea înconjurătoare ca atare )18, aceasta ţinând, mai cu seamă, de viziunea sa plastică, tară a exclude, însă din calcul şi ochiul aruncat în curtea vecinului, despre care deasemenea am amintit în periplul nostru de însemnări ale istoriei plasticii ieşene contemporane, nu putem evita înrudirea cu arta flamando-olandeză adepta clarobscurului discret şi sobru, artistul pedalând pe o gamă închisă de culori ce conferă pânzelor sale un anumit dramatism.19 Fluidizarea culorilor constituie deja altă etapă, când tonurile devin luminoase, umbrele dispar cu totul (acest procedeu capătă teren şi la alţi artişti: Val Gheorghiu, Mircea Ispir. Treptat, odată cu evoluţia lui Dan Hatmau, sensurile se adâncesc atingând forţa de sugestie a metaforei şi simbolului. (“Mihăiţă”, “Obsesia absintului”, “în faţa oglinzii”). Arta abstractă nu câştigă la artist teren în dauna artei figurative. Arta sa, figurativă, crează o lume de idei şi simboluri ale căror sensuri adânci sunt subliniate cu mijloace expresioniste de o mare forţă plastică.El realizează o radiografie a psihicului cu ajutorul căruia imortalizează trăsătura dominantă a fiecărui individ în parte. Este un mare portretist în viaţă din plastica ieşeană contemporană, căci citeşte personajul dincolo de suprafaţă şi imortalizează caractere.Artistul aranjează fizionomiile făcând un punct de referinţă din trăsăturile personajului căruia îi dezvăluie întregul repertoriu comportamental peste care se suprapune un umor fin, cu note de comic englezesc de o delicată dezinvoltură: (Pictorul Costache Agafiţei, Dramaturgul Andi Andrieş”, “Dana”, “Vechi cobzar”, “Pictorul Vasile Istrati”, “Poetul Florin Mihai Petrescu”). îl încadrăm aici şi pe Mircea Ispir în portretistica căruia se observă clar linia trasată de maestrul Comeliu Baba despre care am amintit la momentul potrivit. La consideraţiile făcute mai sus precizăm şi faptul că artistul este unul dintre creatorii pivotanţi în pictura de gen, tangenţa sa cu arta înaintaşului său rămâne vizibilă în sensul predispoziţiei artistului pentru un portret de calitate atât din punct de vedere al realizării tehnice cât şi în ceea ce priveşte analiza caracterială a personajului. Aminteam la începutul incursiunii noastre în arta portretistică ieşeană post-belică faptul că ,aici, portretul nu este neaparat un gen care captează interesul artiştilor în cea mai înaltă treaptă, dar este, indubitabil centrul de referinţă al plasticii, prin calitatea sa artistică, prin locul pe care-l trasează în şcoala ieşeană de pictură. Este foarte vizibil aspectul unei tangenţe cu arta maestrului, cu rădăcini în anii de ucenicie, ce se consumă ca o adiere şi nu ca o rafală în sensul unei preluări "tale quale" care să conducă la manierizare. (Acelaşi lucru ni se pare valabil şi când analizăm creaţia lui Dan Hatmanu, care, însă a părăsit mai curând şi mai hotărât maniera maestrului). Deci, Mircea Ispir e un adept al operelor îndelungat elaborate după decantări şi elaborări riguroase şi o analiză minuţioasă a personalităţii modelului. Convins de rolul desenului, artistul lucrează cu migală şi seriozitate în elaborarea sa care constituie osatura întregului tablou, desigur fără a minimaliza aportul culorii. Rezultă că restul “vestimentaţiei plastice” se suprapune peste acest important suport. în acest context oricare lucrare plastică ne apare ca un înveliş al desenului; iată de ce contează atât de mult dacă e bine desenată sau nu. Aceeaşi idee este valorificată şi-n formarea pepinierei plastice ieşene în calitate de profesor la “Institutul de Arte plastice”. Cuprindem în acest gen portretele compuse care au avantajul originalităţii şi valorificării resurselor creative ale artistului. Acurateţea cu care este lucrat detaliul, forţa sintetizatoare care asigură ansamblarea părţilor încheagă viziunea plastică de unde nu 18 Ibidem 19 Ibidem
