Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 14. (1997)
Artă şi etnografie
Portretul şi autoportretul în pictura ieşeană contemporană 377 armonia trăsăturilor, frumuseţea fizică, şi nu este lăsat să-şi privească defectele...12. Artistul este un bun caricaturist, el sesizează, în primul rând dizarmonia fizică, adesea avându-şi rădăcini în paleta caracterologică a personajului. Nu-i cruţă nici pe alţii, dar nu se cruţă nici pe sine şi nici n-ar putea să fie altfel căci bisturiul gândurilor sale merge până în profunzime şi spiritul său persiflator se amuză fără a deveni “cianotic” de lumea asta prost croită uneori şi greşit înţeleasă, adesea. El este un artist subtil şi spumos, dar surprinzător de măsurat în ilaritatea sa.13 De la iconogramele cu farmecul instantaneelor fotografice (“Autobiografie în imagini”) fotografii făcute în prezent şi proiectate în trecut de către nevoia sa sentimentală la stringenţa de a se autodefini în faţa propriei conştiinţeţ“Amintiri în timp”) drumul era , în fond inevitabil. E greu de conceput un artist, cu sau fără complexe, ajuns la maturitate să nu apeleze la nostalgia amintirilor în timp... Dificultatea încadrării temporale, căci plastica sa poate fi convertită la o desfăşurare temporală reversibilă, pentru că, în fond nu momentul contează, nici instantaneul unei clipe ci acea înmagazinate de evenimente după care sufletul tânjeşte uneori şi le retrăieşte cu emoţia de atunci (lucru deloc facil, deşi trebuie să te numeşti Dan Hatmanu ca să poţi realiza aceasta). De la portretele din copilărie la cele de maturitate esenţa creatoare, specificul artistic se păstrează adunând în acei doi ochi miraţi şi derutaţi întreaga ironie a unei lumi a cărui secret nu se dezvăluie în totalitate dincolo de amarul sarcasmului. Spiritul său subţire, acut, de mare forţă investigatoare nu se supune în faţa pânzei pe care o lucrează stăpânind o tehnică bine pusă la punct şi îndelung elaborată. Rămâne derutat în afara atelierului său, lucru explicabil având în vedere că el face parte dintr-o lume a sa, proprie. “La doi ani”, “Premiul”, “în atelier”. “ Nunta”, “Sub drapel”, “în familie”, “Portret festiv”, fac certe trimiteri la romantism.14 Acesta din urmă ne înfăţişează un bonom, fără emfază, cu pieptul plin de decoraţiile de sorginte comunistă. Desigur , curajul de a se persifla putea fi greu plătit în defuncta societate. El se mulţumeşte să sublinieze momentul implicării sale artistice, riscând cel mult, un costum de paradă care ar putea să fie scrisoarea sa de recomandare într-o lume nouă. Nimic din expresia ochilor saltimbancului nu mai apare. Aproape inexpresivi, cu privirea fixă, adâncă, fără forări psihice. Atât şi-a permis cu acest portret. Aerul retoric, acrobatic, pe planul subtil este înlocuit cu alura majestuoasă, simplă, fără infatuare şi fără trunchiere. în prima sa perioadă, pe care o putem numi, fără putinţă de eroare perioada Baba, lucrările sale capătă vigoare şi forţă de sinteză în culoare şi desen. Principala trăsătură rezidă în redimensionarea realităţii cu apel la metamorfozarea abstrasă prin reflexie. Aici este indusă şi concepţia maestrului său referitoare la realism, gândit ca atitudine artistică care ajustează şi modelează rolul. Atare viziune este indusă, nu exclude semnificaţiile profunde pe care le-ar naşte investigarea unor astfel de tautologii. Realitatea este, deci, condiţionată de convenţionalismul artistic(“Autoportret cu ţigara”). Nevoia de ordine, influenţa Paul Valery, 15 ca trăsătură a spiritului uman, pornind de la dihotomia ordine-dezordine ca impuls generator, motor al creativităţii artistice concordă cu acuitatea observaţiei, intuirea amănuntului semnificativ(“Imagini pariziene”). 12 Octavian Palier, "Mitologii subiective", Editura Eminescu, 1972, p.l 17 13 Aphrodita Theordorescu , "Arta şi narcisism", Opinia, anul V, nr. 1120 14 august 1994 14 Virgil Mocanu , op.cit., p.79 15 Adriana Bobu, op.cit., p.6
