Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 13. (1996)
Istorie
220 de orientare hasidică militantă. O influenţă hasidică s-a resimţit şi la Oradea, Teiuş, Cluj, Dej, Tăşnad etc.7. în urma congresului evreiesc din 1868 comunităţile s-au divizat după orientare în structuri deosebite, unele dintre ele s-au schimbat. în anul 1920, în Transilvania funcţionau 23 comunităţi neologe, 80 ortodoxe (inclusiv hasidice) şi 8 statusquo. Acestea din urmă nu s-au raliat la organizaţiile ortodoxe şi neologe, rămânând autonome pe baza statuetelor aprobate înainte de 1868. Pe parcurs însă, s-au apropiat de cele neologe. Ortodocşii aveau cca. 135000, iar celelalte categorii cca. 46.000 enoriaşi. Relaţiile dintre ortodocşi şi neologi erau viciate. în cursul secolului al XlX-lea şi la începutul celui următor, în sânul evreimii s-a derulat un proces de maghiarizare ceea ce a făcut ca în 1910, 73,3 % să declare limba maghiară drept cea maternă. Procesul a fost practic desăvârşit în unele părţi ca Arad şi Timişoara, idişul menţinându-şi influenţa în colţul nord-vestic al Transilvaniei®. în 1867, parlamentul ungar, inclusiv cu voturile româneşti, a legiferat emanciparea cetăţenească a evreilor ceea ce le-a deschis accesul în viaţa politică şi le-a întărit poziţiile în cea economică. Legea, însă, în practică nu a soluţionat toate problemele. Astfel, cultul israelit a intrat în rândul celor recepte (catolică, luterană, reformată, unitariană, ortodoxromán şi sârb), abia în 1895. Autonomia ei similară cu a celor recepte (exclusiv catolicii) până în 1918, nu a fost legiferată, nu în ultimă instanţă din cauza diferendelor interisraelite. Mutaţia intervenită în limba maternă a majorităţii evreilor a fost secondată adesea de asimilare în rândul maghiarilor. Ca urmare evreii apar între susţinătorii şi chiar executanţii politicii oficiale contrară românilor transilvăneni. După anul 1880, mai ales în urma procesului de la Tiszaeszlar în care câţiva evrei au fost judecaţi pentru imaginarul omor ritual, s-a înviorat antisemitismul. După efemerul partid antisemit al lui Istoczy Győző, începând din anul 1894, Partidul Popular a stăruit pentru măsuri limitative la adresa evreilor. Nu putem ignora nici poziţia negativă de pe acum, a lui Octavian Goga, Alexandru Vaida-Voevod etc. Acesta din urmă, trecând cu vederea începutul mişcării naţionale evreieşti, le atribuia în bloc veleităţi maghiarizatoare9. Toate acestea nu au putut împiedica convieţuirea paşnică a oamenilor simpli. Astfel, în 1877-1878, nu puţini evrei din Transilvania au donat pentru suferinzii armatei române10. Nu a fost rar nici cazul semnalat cu ocazia edificării bisericii ortodoxe-române din Tăuţ (1888), figurând printre ctitori şi 5 evrei11. în a doua jumătate a secolului al XlX-lea, se întrezăresc tendinţe accentuate ale conservării identităţii evreieşti, chiar în mişcările presioniste. Printre israeliţii religioşi care au întemeiat cartierul „Mea Shearin“ din Ierusalim au figurat şi câţiva transilvăneni12. Aici, s-a evidenţiat şi grupul celor de la Satu Mare, creaţie a familiei rabinice Teitelbaum, existent şi azi13. Au apărut organizaţii ortodoxe locale care vedeau esenţa identităţii în respectarea preceptelor rituale înscrise în „Sulchan-Aruh“. Printre ele amintim „Tiferes bathurim“, cu organizaţii mai mari la Oradea şi Seini (1896) precum şi „Agudat Israel" având în 1910, numeroase filiale. Asociaţia „Machiske hadas" avea aderenţi în 8 comitate ardelene etc.14. Printre promotorii acestor idei a figurat şi juristul loan Rónai din Blaj, care împreună cu alţi lideri insista în 1883, printr-un memoriu publicat în „Siebenbürgische Israelit“ din Alba lulia pentru creşterea conştiinţei iudaice15. De fapt, începutul sionismului în Transilvania este legat de numele lui loan Rónai (1849-1919), el însuşi participant la primul lor congres mondial din 1897, întreţinând corespondenţă şi cu fondatorul mişcării, Theodor Harzl15. Din datele disponibile reiese că mişcarea naţională evreiască s-a făcut simţită la Cluj, iar prima organizaţie s-a constituit la
