Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 13. (1996)

Istorie

Contribuţii cu privire la integrarea evreilor din Transilvania în viaţa politică şi religioasă a României (1918-1922)

Eugen Glück

în istoriografia românească apare doar succint poziţia evreilor din Transilvania faţă de rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba lulia din 1 decembrie 1918, precum şi momentele procesului de tranziţie ce a dus la integrarea lor în realităţile României. De regulă, se repetă hotărârea pozitivă a adunării celor, originari din Transilvania, domiciliaţi în

Bucureşti, ce a avut loc în primăvara anului 19191. Doar vag se aminteşte despre adunarea

de la Dej (1920), sau apar formulări festiviste^.

în realitate desfăşurările contemporane oglindesc poziţia precumpănitoare, dictată de celebra maximă a profetului leremia. Reflectând acest cuvânt de ordine gaonui C. Şofer preciza: „Este de datoria noastră a evreilor de a se ruga şi activa pentru binele acelei ţări ai cărei cetăţeni suntem şi de a servi propăşirea statului de al cărei protecţie beneficiem...“^.

Condiţiile şi formele adaptării la situaţia creată în toamna anului 1918, în mare măsură erau determinate de antecedentele mai îndepărtate şi cele apropiate. Nu putem uita că pe la 1700, se găseau în Transilvania doar vreo 1000 de evrei. A urmat apoi, o imigraţie secondată şi de o mare prolificienţă ceea ce a dus şi la creşterea ponderei lor în ansamblul populaţiei. Primul val de imigranţi a provenit din cei expulzaţi din Viena (1672), şi alte provincii habsburgice ereditare. Apoi, s-au resimţit efectele legii din Moravia (1737) ce a limitat dreptul la căsătorie doar la un singur fiu într-o familie. Ocuparea Galiţiei de Habsburgi (1774), a deschis drumul unui rezervor israelit şi spre Transilvania. Deşi s-au emis repetate prohibiţii s-a produs în nord-vestul Transilvaniei o zonă intens populată de evrei.

în prima jumătate a secolului al XlX-lea s-a intensificat migraţia din mediul rural spre marile oraşe, mai ales în vestul Transilvaniei, iar mai târziu şi spre Cluj şi Satu Mare. Populaţia evreiască a cunoscut şi un proces de emigrare spre Budapesta şi Viena, iar mai târziu, spre Statele Unite.

Conscripţia întocmită în anul 1919 în Transilvania a constatat 171443 israeliţi, iar la

recensământul din 1920, 181340 persoane, 3,58 % din totalul populaţiei4.

în prima jumătate a secolului al XlX-lea a apărut o restructurare socială în populaţia evreiască. O imagine concludentă ne oferă conscripţia comitatului Sătmar din 1848. Din cei 8862 evrei, 1427 erau domiciliaţi în Cărei, reşedinţa comitatului. Din persoanele active 42,12 % se mai ocupau de comerţ, în multe privinţe modernizat, 16,49 % erau meseriaşi, iar 12,75

% se ocupau de agricultură, reuşind să escaladeze prohibiţiile existente în acest sens^.

Evoluţia ulterioară s-a încadrat în general în aceste tipare. Doar naşterea unei intelectualităţi numeroase a modificat întrucâtva structura amintită. Este semnificativ faptul că în anul şcolar 1913-14, în 42 de licee din Transilvania învăţau 1833 elevi israeliţi (12,78

%)6.

Structura de bază a evreilor din Transilvania a fost comunitatea. în sânul lor însă sau cristalizat mai multe curente. Cel reformist a fost îmbrăţişat în special de descendenţii primelor două valuri de imigranţi, având ca promotor pe rabinul Aaron Chorin din Arad (1787- 1844). în norsul şi nord-vestul Transilvaniei au precumpănit elementele ortodoxeconservatoare. în sânul lor s-a resimţit şi infuenţa hasidică, o variantă a pietismului, promovat în primul rând de rabinul Eleazer Teitelbaurn (1788-1855), rabin la Sighetu Marmaţiei. La fel, în scaunul rabinic din Satu Mare, creat pe la 1850, apare luda Grünwald,