Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 11-12. (1994-1995)
Istorie
35 Date istorice 229 nufărul alb (Nymphaea alba), azi numai în zona nisipurilor; cornaci (Trapa natans), în prezent numai la Porumbeşti. Unele specii, ca laleaua pestriţă (Fritillaria meleagris) care populează staţiunile mezohigrofile, se găseşte pe terenuri din ce în ce mai restrânse. Desigur, că numărul speciilor de plante care au dispărut din flora teritoriului, sau al căror areal s-a restrâns considerabil în urma asanărilor, este mult mai mare. Prin câteva specii menţionate mai sus, voiam să exemplificăm doar acest proces. Structura faunei de nevertebrate a terenurilor cu exces de umiditate a suferit transformări profunde. Cu toate că nu avem studii amănunţite despre unele încrengături de nevertebrate care populau odinioară acest teritoriu, cunoscând faptul că o serie de grupe sunt legate exclusiv de mediul acvatic, ne permite să tragem unele concluzii asupra modificărilor survenite în acest sens. Este semnificativ să amintim, că o specie odinioară abundentă în apele zonei, lipitoarea medicinală (Hirudo medicinalis), în prezent a devenit o raritate în această zonă. Dintre peşti, de mai mult timp nu a mai fost semnalat în Someş viză (Accipenser ruthenus), iar mihalţul (Lota Iota) şi fusarul (Aspro streber) au devenit rarităţi. Desigur, în acest sens trebuie să luăm în considerare şi unii factori poluanţi, însă în unele cazuri reducerea numerică a unor populaţii de peşti, se datorează dispariţiei terenurilor mlăştinoase. Astfel în cazul ţigănuşului (Umbra krameri) şi în special a ţiparului (Misgurnus jossilis), dintre care mai ales cel din urmă a fost pescuit la sfârşitul secolului trecut în cantităţi imense, constituind un element de bază a hranei populaţiei, ce trăia în jurul mlaştinilor (35). Dintre amfibieni, în prezent arealul broaştei de mlaştină (Rana arvalis) s-a restrâns la zonele canalelor colectoare; populaţii relativ mai numeroase există în valea Ierului. Deoarece avifauna de baltă şi de mlaştină a unor teritorii a fost relativ mai bine studiată în perioada care preceda asanările, posedăm mai multe date comparative în acest sens. Dintre păsări, care au dispărut din zona Mlaştinii Ecedea după asanare, amintim: cormoranul mare (Phalacocorax carbo), pelicanul creţ (Pelecanus crispus), lebăda cucuiată (Cygnus olor); iar dintre cele care chiar cuibăreau în zonă — cormoranul mic (Phalacocorax pygmaeus), chira de baltă (Stema hirundo), cătăliga (Himantopus himantopus), codalbul (Halaetus albicilla), egreta mare (Egretta alba) (43). După desecarea mlaştinilor Ierului, nu au mai fost identificate aici: pelicanul (Pelecanus onocrotalus), cioc-întorsul (Recurvirostra avosetta), chira mică (Stema albifrons) etc., iar dintre cele cuibăritoare, lopătarul (Platalea leucordia), sitarul de mal (Limosa limosa), boicuşul (Remiz pendulinus) etc. în ultimii ani nu a mai fost semnalat nici cuibăritul berzei negre (Ciconia nigra) în pădurea „Dimaşag“, lângă Livada. Menţionăm că, dintre speciile enumerate, în prezent mai multe figurează pe listă păsărilor ocrotite în România. Dintre mamifere, efectivul populaţiilor de vidră (Lutra lutra), s-a restrâns în mod considerabil. Pe baza cunoştinţelor ecologice actuale, dispariţia unei specii din flora sau fauna locală, trebuie abordată ca un proces ce dezechilibrează viaţa normală a unui ecosistem. Funcţionarea ecosistemelor poate fi comparat cu cea a unei aparaturi sau maşini deosebit de complexe, unde lipsa unei
