Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 11-12. (1994-1995)
Istorie
230 Carol Karácsonyi 36 „piese“, poate provoca perturbări însemnate. Pe de altă parte în urma dispariţiei unor populaţii locale, se pierd în mod ireversibil şi o serie de „informaţii genetice“ specifice, pe care indivizii acestor populaţii le-au dobândit, le-au înmagazinat şi le-au transmis urmaşilor, pe parcursul miilor de generaţii succesive. Pentru a ocroti unele elemente specifice ale genofondului vegetal şi animal caracteristic teritoriului, câteva staţiuni remarcabile au fost declarate rezervaţii naturale. Unele dintre ele se găsesc pe terenuri cu exces de umiditate. Este o pierdere inestimabilă pentru posterioritate, că în urma asanării Mlaştinii Ecedea nu a fost păstrată în stare naturală, nici măcar o mică porţiune, în care puteau supravieţui unii reprezentanţi ai florei şi faunei acestui grandios monument al naturii de odinioară. Dintre rezervaţiile înfiinţate recent se numără mlaştinile „Vermeş“ului de la Sanislău, unde suprafeţele acoperite de apă sunt în restrângere. Astfel, a dispărut din zonă cea mai reprezentativă asociaţie vegetală reliefară —as. Carici-Calamagrostetum neglectae — în singura ei staţiune din ţară. Intr-o altă staţiune declarată rezervaţie naturală, unică în felul ei în Europa centrală, Lacul „Vărgat“ cu plaur de la Săcuieni (jud. Bihor), tăierea masivă a exemplarelor de anini (Alnus glutinosa), a cauzat şi restrângerea populaţiilor de Sphagnum. Aceste specii de muşchi, improprii zonelor de şes, care vegetează aici împreună cu alte specii montane, sunt reprezentanţii florei unor perioade geologice trecute. Mlaştinile şi păşunile mezohigrofile de la Piru Nou, incluse de asemenea pe lista rezervaţiilor naturale, se limitează azi pe suprafeţe destul de mici. In prezent se găseşte în curs de studiu şi în faza de întocmire a documentaţiei necesare pentru a fi declarată rezervaţie naturală, mlaştina „Poiana Şălătrucului“ de la Certeze. Cum s-a mai amintit în paginile anterioare, în această mlaştină există o serie de canale vechi de drenaj, azi în bună parte împotmolite. Cele enumerate exemplifică faptul că, nici în staţiunile ocrotite vegetaţia şi fauna nu se mai găseşte în întregime în starea lor naturală. Mai trebuie să luăm în considerare că, aceste staţiuni, chiar dacă amplasarea lor este bine aleasă, nu cuprind decât un procent mic din genofondul vegeta^ şi animal a unei zone. însumând rezultatele schimbărilor survenite în urma asanărilor, pe lângă foloasele directe obţinute în urma acestora, trebuie să luăm în considerare şi aspectele derivate din dispariţia peisajelor naturale, respectiv ia unor specii, dintre care unele în viitor pot servi ca surse de materii prime, azi încă nebănuite. Precum este cunoscut, actualmente folosirea cât mai raţională a rezervelor naturale şi a materiilor prime este o problemă de bază. In această ordine de idei ne gândim nu numai la resurse vegetale, ci chiar şi la apă, cu toate că în această zonă azi încă se găseşte în exces. Din cele arătate rezultă că, activităţile antropice în urma cărora habitatele naturale sunt transformate, se recomandă a fi efectuate în corelare cu cercetările ecologice, în vederea conservării genofondului vegetal jşi animal caracteristic şi a protejării mediului înconjurător. Mai remarcăm una dintre conexiunile complexe ce există între învelişul vegetal şi apele unui teritoriu. Vegetaţia consumă cantităţi variate
