Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 11-12. (1994-1995)

Istorie

228

Carol Karácsonyi

34

rătoare. Acest fenomen se întâmplă — în special — pe pantele de dune defrişate, unde solul nisipos este cel mai mult expus eroziunii eoliene.

In urma asanării Mlaştini Ecedea, în această zonă au apărut soluri turboase, bogate în resturi vegetale. Aceste soluri au trecut prin transformări profunde în urma incendierii repetate a turbei şi în special în urma celei din toamna anului 1903. Acest incendiu a izbucnit datorită secetei, la data de 7 octombrie în hotarul localităţilor Berveni şi Căpleni şi s-a extins pe sute de hectare. Este de menţionat că, focul era atât de puternic, încât a trecut de pe malul drept a Crasnei şi pe malul stâng. Asemenea incendii s-au repetat de mai multe ori. Deoarece s-a constatat, că în primii ani terenurile incendiate dădeau o recoltă bună în anii următori, pe alocuri pământul turbos a fost aprins de proprietari, care considerau că, aceasta este o metodă agrotehnică indicată. însă s-a dovedit, că după câteva ani fertilitatea terenurilor incendiate a scăzut considerabil, deoarece humusul solului a fost distrus. Astfel, solurile acestui teritoriu,, dominat odinioară de mlaştini, au trecut prin transformări substanţiale,, înmagazinând în continuare o cantitate scăzută de materie organică.

Pe teritoriul judeţului Satu Mare, şi în special în partea lui vestică (Câmpia Ierului şi Câmpia Careiului), apar soluri halomorfe pe o suprafaţă de 14 995 ha (5). Acestea pot evolua spre soluri saline, în cazul exploatărilor neraţionale. Apariţia unor sărături se constată în special în zonele desecate, unde nivelul apei freatice se găseşte deasupra adâncimii critice. In aceste staţiuni, datorită capilarităţii solului apa se ridică la suprafaţă, şi se evaporă, iar sărurile dizolvate în apă, care sunt antrenate spre suprafaţă, se depun acolo sub formă de crustă, dând naştere la sărături. Aceste terenuri slab productive, pentru a putea fi valorificate în agricultură, necesită o serie de lucrări ameliorative.

In urma asanării terenurilor băltoase şi mlăştinoase s-au produs o serie de modificări în compoziţia florei şi faunei acestui teritoriu. S-au diminuat în special suprafeţele populate de vegetaţia plutitoare ale bălţilor, precum şi cele acoperite de trestiişuri, păpurişuri, rogozuri şi zăvoaie de sălcii, ce caracterizează covorul vegetal al mlaştinilor.

Este cunoscut faptul că, mlaştina este un ecosistem deosebit de complex, unde coabitează în număr mare reprezentanţii unor grupe de plante şi animale foarte diverse. în consecinţă, pe o suprafaţă de un hectar de mlaştină se produce o cantitate de masă verde mult mai mare, ca şi pe aceiaşi suprafaţă ocupată de orice plantă cultivată. Totodată remarcăm şi capacitatea mlaştinii de a regla excesul de umiditate a unui teritoriu; ea funcţionând ca un burete. în perioadele cu umiditate mai multă atrage spre ea apa, dimpotrivă, în cele secetoase, devine o sursă de apă pentru terenurile limitrofe. Astfel, zonele mlăştinoase nu pot fi considerate inutile, nici din punct de vedere economic.

Dintre plantele care populau terenurile cu exces de umiditate, unele ca Salix aurita sau Pedicularis palustris, au dispărut din flora regiunii, odată cu asanarea Mlaştinii Ecedea (52). O specie de rogoz — Carex davalliana — care a dominat întinse asociaţii vegetale de tip „popândaci“ în această zonă, de asemenea nu a mai fost regăsit. Numărul plantelor de baltă şi de mlaştină al căror areal se restrânge vizibil, este destul de mare. între acestea amintim speciile de baltă odinioară mult răspândite: íoarfeca bălţii (Stratiotes ăloides), prezentă azi doar în câteva staţiuni;