Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 11-12. (1994-1995)
Istorie
226 Carol Karácsonyi 32 societate a condus şi a finanţat lucrările de desecare, care în primul rând s-a rezumat la săparea canalelor principale şi secundare de scurgere. Dintre canalele principale ale zonei nisipurilor se remarcă canalul Horea, care colectează şi conduce apele din partea centrală a teritoriului dincolo de graniţă. Canalizarea părţii de sud ale Câmpiei Nirului a fost începută după anul 1892 (16). De aici apele nisipurilor gravitează spre culoarul Ierului, având două văi principale: 1 — dinspre Curtuiuşeni spre Văşad, care este probabil un vechi curs al râului Tisa; 2 — prin pârâul Moca, a cărei albie marchează marginea de S—E a zonei nisipurilor. Pârâul Moca părăseşte nisipurile în dreptul satului Şilindru, curgând spre valea Ierului, în care se varsă sub promontoriul numit „Dealul Episcopului“. în trecut, în aceste văi au fost executate lucrări de canalizare. Din partea nordică a zonei nisipurilor apele gravitează spre Bazinul Ecedea, având ca principalul curs Valea Neagră, care părăseşte Câmpia Nirului în dreptul satului Urziceni. In timpul asanării Mlaştinii Ecedea (1895—1899), în această zonă, iniţial erau proiectate lucrări hidroameliorative mai însemnate. La marginea acestei zone, urma să fie săpat un canal sub formă de brâu, cu scopul de a colecta apele din zona nisipurilor. Canalul urma să străbată o distanţă de 38 km, iar între digurile lui să fie o distanţă de 130 m. Deoarece s-a considerat, că lucrarea este foarte costisitoare s-a renunţat la executarea lui, cu toate că era cunoscut faptul că, apele nisipurilor transportă o însemnată cantitate de aluviuni spre Crasna, ce prezintă un pericol rapid de colmatare (21). Astfel au fost executate numai câteva canale mai mici în această parte a Câmpiei Nirului. La începutul secolului al XX-lea au fost începute lucrările, în urma cărora excesul de umiditate din partea nordică a nisipurilor a fost drenată spre râul Crasna (16). Faptul că unele lucrări de drenare, executate în special în secolul trecut, nu funcţionau bine, s-a constatat în special în anii ploioşi, de exemplu în 1878 şi 1891. In primul rând împotmolirea rapidă a canalelor a îngreunat funcţionarea acestui sistem. în deceniile următoare reţeaua de canale de drenaj a fost extinsă, iar unele existente au fost curăţate. Deoarece coeziunea între particulele solului nisipos este slabă, colmatarea se producea rapid în această zonă. în prezent, pe teritoriul nisipurilor nu mai există nici un curs de apă în stare naturală. în schimb se găsesc aici o serie de terenuri de interdune cu exces de umiditate, ale căror asanări rămâne o problemă a activităţilor de hidroameliorare viitoare. Piemonturile Vestice, deasupra cărora se înalţă horstul scund a Culmii Codrului, au o reţea hidrografică formată din numeroase ape curgătoare, care gravitează în direcţia nord sau nord-vest. Este de remarcat şi faptul că, deoarece Culmea Codrului este aşezată frontal în direcţia vânturilor vestice dominante, în ciuda altitudinilor modeste (sub 600 m), ea primeşte o cantitate apreciabilă de 800 mm de precipitaţii pe an. Astfel această culme larg boltită constituie un adevărat „castel de apă“, însă datorită faptului că marea majoritate a teritoriului şi în prezent este împădurit, aici eroziunea solului este mai puţin accentuată. Principalul râu, care drenează această zonă este Homorodul, care a fost regularizat — cum am amintit anterior — odată cu asanarea Mlaş-
