Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 11-12. (1994-1995)
Istorie
31 Date istorice 225 Au mai rămas de rezolvat unele probleme ca: irigaţia, asigurarea apei necesare pentru alimentarea tuturor lacurilor de acumulare proiectate în zonă, asanarea umor mlaştini care s-au format în spatele digurilor, redimensionarea unor diguri şi canale, oprirea apariţiei sărăturilor secundare în zonă. In prezent sunt executate noi lucrări hidroameliorative de mare anvergură în această zonă, în urma cărora activităţile economice vor avea o eficienţă sporită. Nisipurile din nord-vestul ţării, cunoscute şi sub numele de Câmpia Nirului, se întind în partea vestică a judeţelor Satu Mare şi Bihor, pe o suprafaţă aproximativă de 27 000 hectare. Din punct de vedere hidrologic, acest teritoriu are un caracter centrifug şi insecvent. Apele lui sunt bogate în săruri de Na. Precipitaţiile depăşesc cifra de 550 mm/an, în toată zona. Din cele mai vechi timpuri documentele amintesc că, acest teritoriu se caracterizează prin existenţa numeroaselor mlaştini, care se ţin în lanţ în zone de interdune. Cu secole în urmă existau aici şi o serie de lacuri. Deoarece nisipurile transportate de vânturi pe alocuri au închis văile de vârstă pleistocenică, în majoritatea locurilor apa nu avea scurgere liberă. Vegetaţia lemnoasă, în multe locuri, era caracterizată prin prezenţa întinselor mestecănişuri, care creşteau pe terenuri cu exces de umiditate. De altfel din mesteacăn, încă şi în decursul secolului trecut, populaţia zonei a extras „apa de mesteacăn“, care constituia materia primă a uleiului şi a balsamului de mesteacăn (51). Apele mari, în special în anii mai ploioşi, au îngreunat mult circulaţia în zona nisipurilor. Se pare că, apele curgătoare ale teritoriului, odinioară aveau un debit destul de însemnat, deoarece pe unele dintre aceste cursuri, azi neînsemnate, în secolul trecut existau mori de apă. Astfel la Urziceni şi la Foieni; în cea din urmă localitate, în actuala margine nordică a satului (29). Datorită excesului de umiditate, malaria era destul de frecventă în această zonă (51). Din aceste considerente, problema asanării zonei nisipurilor a fost ridicată deja în secolul al XVIII-lea. Primele lucrări mai mici au fost executate la începutul anilor 1800 (16). Prin şanţurile săpate au fost legate o serie de mlaştini de interdune. Asemenea lucrări au fost executate în decursul secolului trecut în mai multe locuri, dar rezultatele au fost contrar aşteptărilor. Deoarece prin canalele săpate apa a fost condusă spre depresiuni mai mari, chiar şi unele terenuri arabile, care se găseau la înălţimi mai joase au fost inundate. Proprietarii acestor terenuri au încercat să se descurce singur, executând cu forţe proprii şanţuri de scurgere, prin care excesul de umiditate a fost condus spre porţiuni de terenuri mai joase. Astfel, treptat apele au fost dirijate în special în direcţia Bazinului Tisei. (16). Aceste lucrări, executate fără un plan general, desigur că nu au putut rezolva problema eliminării excesului de umiditate din zona nisipurilor. în anul 1875 se înfiinţează un Sindicat, cu scopul de a asana apele interioare din zona nisipurilor (37). în decurs de circa 50 de ani, această 15 — Studii şi comunicări, XI—XII
