Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 11-12. (1994-1995)
Istorie
19 Date istorice 213 direcţie pârâul Bălcaia. Cursurile care se vărsau în mlaştină dinspre nisipurile Nirului, colectau apele de pe o suprafaţă de 1 240 km2. In timpul viiturilor, chiar şi la cele de intensitate mediocră, o parte din -apele Someşului se vărsau la fel spre Mlaştina Ecedea (11). Apa Mlaştinii Ecedea provenea din următoarele surse (21): Crasna..........................................................................171 018 m3 apă Homorodul, Bălcaia, Pârâul Sărat.................... 27 535 m3 „ Cursurile zonei nisipurilor..................................... 19 409 m3 „ Apa din precipitaţii.................................................14101m3 „ TOTAL — 232 063 m3 apă Evenimentele care au declanşat reluarea problemei asanării, în primul rând au fost marile inundaţii petrecute în anii 1870 şi 1881. Sinistraţii au depus o serie de cereri, inclusiv şi la Guvern, pentru a fi sprijiniţi în vederea asanării acestei mlaştini. Primul plan care viza secarea Mlaştinii Ecedea a fost întocmit de trei ingineri în anul 1888, însă datorită faptului că lucrările erau foarte •costisitoare, proiectul a fost modificat. S-au înfiinţat şi două sindicate, dintre care unul a rămas în faza de constituire. într-o adunare generală ţinută la Cărei, la data de 9 august 1894, se înfiinţează „Sindicatul pentru secarea Mlaştinii Ecedea, •apărarea contra inundaţiilor pe malul stâng al Someşului şi regularizarea apelor interne“. Funcţionarea Sindicatului a fost aprobată prin ordinul Nr. 79 570/V-2-1894 din 10 ianuarie 1895 (33). Ca inginer conducător a fost ales L. Péchy, pe lângă care au fost angajaţi mai mulţi •specialişti consacraţi. Lucrările în teren au fost începute la data de 1 mai 1895, cu 2 000 de muncitori (21). Proiectul pe baza căruia au început lucrările, a ţinut cont de erorile planurilor anterioare. Astfel s-a stabilit că, săparea canalelor de scurgere în interiorul mlaştinii nu ar avea efect din mai multe motive: 1 — în timpul debitelor mari aceste canale mai degrabă ar conduce apele spre interiorul mlaştinii decât spre marginile ei şi astfel în această covată s-ar putea aduna apă şi mai mult, în special primăvara şi toamna; 2 — fundul mlaştinii este foarte îmbibat cu apă şi astfel nu este indicată executarea canalului în această zonă, iar pământul săpat şi scos din săpături nu este destul de compact pentru construirea digurilor; 3 — datorită faptului că în interiorul mlaştinii apa curgea foarte lent, iar vegetaţia de mlaştină creştea luxuriant, împotmolirea acestora decurgea foarte rapid. In consecinţă s-a propus ca noul canal al Crasnei să fie săpat la marginea mlaştinii, în argilă albastră diluvială, compactă. Iniţial a intrat în discuţie şi planul unui canal ce ocolea mlaştina în partea ■estică, cu vărsare în Someş. Insă s-a luat în considerare faptul că, aici Someşul este foarte meandrat şi în timpul viiturilor şi mai cu seamă în perioada spargerii gheţii, surplusul de apă care ar ajunge aici prin noul canal al Crasnei, poate provoca repetate inundaţii. Astfel s-a stabilit, că cel mai indicat este amplasarea noului canal la marginea vestică a mlaştinii şi racordarea acestuia în râul Tisa, chiar dacă acest aliniament
