Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 11-12. (1994-1995)
Istorie
3 Domeniul oraşului Satu Mare în sec. XVII—XIX 141 ber şi pe pământurile oraşului situate dincolo de valea Homorodului, exceptând perioada Sângeorz-Sânmihai. în schimb, se obligau să păzească pădurea „Darvas“13. Dacă vreun mădărăsan era prins că vinde lemne din pădurea oraşului, acesta era pedepsit cu o amendă de 100 denari (pénz).14 15 în a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi în tot cursul secolului al XVIII-lea ghindatul era permis numai în schimbul unei taxe de 4 poltura13 de porc, atât pentru orăşeni cât şi pentru cei din Mădăras. Păşunatul în pădure se făcea numai cu aprobarea scrisă a judelui primar al oraşului, iar cine tăia o bucată de lemn fără aprobare era pedepsit cu o amendă drastică de 12 florini.16 Această pădure va constitui, timp de 6—7 decenii, obiectul disputei dintre magistratul oraşului Satu Mare şi conţii din familia Károlyi. în noiembrie 1720, prin porunca imperială a lui Carol al VI-lea, contelui Károlyi Sándor i se confirmă dreptul de proprietate asupra domeniului Ardud, de care aparţinea şi Mădărasul.17 Martorii localităţilor învecinate, interogaţi în 1727, aveau să declare unanim că pământul arabil, fâneţele şi pădurea „Darvas“ au aparţinut dintotdeauna oraşului.18 în privinţa dreptului de proprietate asupra acestei păduri, contele va intenta oraşului un proces, care în martie 1734 va ajunge în faţa Tablei septemvirale (Curia regală n.a.).19 Nu cunoaştem finalul procesului din lipsă de informaţii, dar la sfârşitul secolului pădurea figurează tot în proprietatea oraşului.20 Abia în 1791, după îndelungate tratative, nelipsind nici actele de violenţă, se ajunge la o soluţie de compromis în privinţa hotarului dintre posesiunile lui Anton Károlyi şi cele ale oraşului, aflate în localitatea Mădăras.21 în acest timp, partea din Mădăras aparţinând domeniului Ardud însuma 116 sesii, toate locuite de iobagi români.22 Tot prin cumpărări şi zălogiri de pământuri, oraşul a intrat în posesia câtorva sesii, fâneţe şi păduri situate în localităţile Hodoş şi Sătmărelul Mic. în aprilie 1660, oraşul deţinea aici 8 sesii cu iobagi cu tot.23 Ultima menţiune ce atestă existenţa iobagilor pe aceste două moşii datează din anul 1664.24 După acest an, cele două moşii devin complet pustii, locuitorii fugind din calea turcilor ce ocupaseră Oradea. Astfel, pământurile de aici au rămas nelucrate, oraşul nemaiputând percepe dijmă. Abia de prin 1695 pământurile au fost 'împărţite orăşenilor, care le-au curăţit de crengi, tufişuri şi buruieni spre a le putea cultiva. La rân13 Ibidem, f. 6—7. 14 Ibidem, f. 2. 15 1 poltura = IV2 creiţari. 16 Arhivele Statului Satu Mare, fond Primăria municipiului Satu Mare. Familia Károlyi, M III, act nr. 33/1735. 17 Ibidem, act nr. 7/1725. 18 Ibidem, act nr. 32/1727. 19 Idem, Moşia Mădăras, act nr. 24/1734. 20 Szirmay Antal, Szatmar vármegye fekvése, történetei és polgári esméretek, voi. I, Buda, 1808, p. 213. 21 Arhivele Statului Satu Mare, fond Primăria municipiului Satu Mare. Moşia Mădăras, act nr. 42/1791. 22 Ştefan Mărcuş, Sătmar, voi. I, Oradea, 1938, p. 179. 23 Arhivele Statului Satu Mare, fond Primăria municipiului Satu Mare. Moşiile Hodoş şi Sătmărel, act nr. 36/1660. 24 Ibidem, act nr 51/1664.
