Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 11-12. (1994-1995)
Istorie
140 Bujor Dulgău 2 găsea aici doar 150 de meşteşugari, 101 orăşeni, 42 jeleri şi 39 văduve.4 Urmează apoi o perioadă îndelungată de relativă linişte până la 1848, timp în care atât comitatul cât şi oraşul se vor reface treptat din punct de vedere economic. Potrivit scrisorii de hotărnicie (metalium) din anul 16095, prin care sunt reînnoite vechile semne de hotar, oraşul se învecina cu localităţile Kis Gelényes6, Păuleşti, Amaţi, Tătăreşti, Sătmărelul Mic, Sătmărelul Mare, Doba precum şi cu pădurile din Terebeşti şi Gyülvész.7 Prin dispoziţia regelui Matei al II-lea şi a palatinului Georgius Thurzó, din anul 1610, sunt restituite oraşului două mori situate pe Someş precum şi pământurile şi fâneţele aflate înspre localităţile Gyülvész, Păuleşti şi Sătmărelul Mic — până la hotarul Mădărasului şi podul de peste Homorod8. Dintr-o scrisoare de mărturie a comitatului reiese că în anul 1632 posesiunea Gyülvész a fost predată oraşului Mintiu.9 în anul 1636 ia fiinţă alodiul oraşului Satu Mare în hotarele satelor Ruşeni şi Tătăreşti, sate ce aparţineau comitatului. De-acura înainte vor avea loc frecvente conflicte, tulburări şi acte de violenţă comise de orăşeni împotriva iobagilor cetăţii din aceste două localităţi. Cu prilejul reînnoirii semnelor de hotar acestea erau fixate mereu în detrimentul celor două sate şi, de multe ori, orăşeni călări au călcat semănăturile sau distrus recolta iobagilor de aici. începând din anul 1625 oraşul a reuşit, prin cumpărări şi zălogiri, să intre în posesia unor sesii ce aparţinuseră familiei Ioó şi Clarei Kende. Până la finele secolului al XVII-lea oraşul deţinea deja în aceste localităţi un număr de 31 de sesii.10 Concomitent cu uzurpările teritoriale efectuate prin ridicarea noilor semne de hotar, magistratul oraşului Satu Mare a interzis, după 1636, păşunatul vitelor şi ghindatul porcilor în pădurile din Tătăreşti, care înainte vreme fuseseră folosite liber şi paşnic atât de către orăşeni cât şi de iobagii localnici. Prin urmare, iobagii cetăţii din localităţile Tătăreşti, Mădăras, Homorodu de Sus, Homorodu de Mijloc şi Medişa vor fi siliţi să dea dijmă din animale pentru păşunat şi ghindat, după cum reiese dintr-un interogatoriu luat în anul 1640.11 în hotarul localităţii Mădăras, oraşul deţinea o pădure numită „Darvas“, pe care iobagii localnici o foloseau în mod liber, cu condiţia ca fiecare să transporte anual două care de crengi şi nuiele pentru consolidarea digului Homorodului şi să se 'îngrijească de întreţinerea podului de peste acest pârâu.12 Vitele iobagilor din Mădăras puteau să pască li4 Sarkadi Nagy Mihály, Szatmár-Németi szabad királyi város egyházi és polgári története, voi. II, Satu Mare, 1861, p. 267. 5 Arhivele Statului Satu Mare, fond Primăria municipiului Satu Mare. Litterae metales, act nr. 3/1609. 6 Aşezare situată între oraş şi localitatea Păuleşti, dispărută la finele secolului al XVII-lea. 7 Aşezare situată in hotarul localităţii Vetiş, dispărută la sfârşitul secolului al XVII-lea. 8 Arhivele Statului Satu Mare, fond Primăria municipiului Satu Mare. Diplome, privilegii, scrisori, act nr. 18/1610. 9 Ibidem, act nr. 42/1632. 10 Idem, Moşiile Ruşeni şi Tătăreşti, act. nr. 28/1698. 11 Ibidem, act nr. 36/1640. 12 Idem, Moşia Mădăras, act nr. 1/1588, f. 2.
