Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 11-12. (1994-1995)
Istorie
DOMENIUL ORAŞULUI SATU MARE IN SEC. XVII — MIJLOCUL SEC. XIX BUJOR DULGAU începând cu secolul al XVII-lea, aidoma comitatelor din Transilvania şi Partium, asistăm şi în comitatul Satu Mare la o trecere mai accentuată spre economia alodială, cu toate că baza producţiei de mărfuri agricole a constituit-o, în continuare, gospodăria şi sesia iobăgească. Cererea crescândă de produse pe piaţa internă şi cea externă a impus, în mod firesc, nevoia extinderii rezervei senioriale, sporirii numărului iobagilor şi jelerilor precum şi a sarcinilor feudale la care erau impjuşi aceştia. Constituite iniţial prin acte de donaţie, rezervele senioriale sau pământurile alodiale au fost extinse, mai ales, prin răpiri forţate ale sesiilor iobăgeşti, fenomen generalizat în a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi, îndeosebi, în cursul secolului al XVIII-lea. Fenomenul este tipic şi pentru domeniul oraşului Satu Mare1, constituit treptat prin cumpărări, zălogiri şi răpiri de pământuri situate în hotarele localităţilor limitrofe: Ruşeni, Tătăreşti, Mădăras, Sătmărelul Mic şi Hodoş.2 In paralel cu acumulările de pământ oraşul a cumpărat sau luat în zălog, de la unii nobili scăpătaţi, şi iobagi spre a-şi asigura forţa de muncă necesară exploatării alodiului. Importanţa şi valoarea iobagilor a crescut considerabil spre finele secolului al XVII-lea şi începutul celui următor, când, din cauza deselor războaie şi a incursiunilor turco-tătare, numărul lor a scăzut sensibil în comitatul Satu Mare.3 Este vorba de invazia polonă din iunie 1657 până sub zidurile oraşelor Satu Mare şi Mintiu, incursiunile turceşti de după 1660, răscoala curuţilor condusă de Emeric Tököly, războiul antihabsburgic dintre 1703—1711 condus de Francisc Rákóczi al II-lea, invazia tătară din 1717, la care se adaugă jafurile săvârşite de mercenarii străini din garnizoana cetăţii. După semnarea Păcii de la Satu Mare (aprilie 1711) şi epidemia de holeră ce a bântuit în vara anului 1711, conscripţia locuitorilor din Satu Mare 1 Despre târgurile Satu Mare şi Mintiu în secolul al XVI-lea, vezi pe larg fir D. Prodan, Iobăgia în Transilvania în secolul al X.VI-lea, voi. I—II, Bucureşti, 1967—1968. 2 După 1660, când Oradea este cucerită de turci, din cauza deselor incursiuni de jaf, aceste ultime două localităţi au fost părăsite de iobagi şi au rămas complet pustii (praedium) până la începutul secolului al XIX-lea, când au fost înglobate în cadrul localităţii Sătmărel cf. Arhivele Statului Satu Mare, fond Primăria municipiului Satu Mare, seria Moşiile Hodoş şi Sătmărel. 3 Un număr de 17 localităţi au devenit complet pustii, iar 47 de localităţi au fost considerabil depopulate cf. Barovszky Samu, Szatmár vármegye, Budapesta, f.a., p. 483.
