Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Arheologie
38 a Ill-a (cea clasică) a ceramicii dacice (după clasificarea lui I. H. Crişan) sau, mai degrabă, la faza finală (deci cea clasică) a acesteia, cum este îndeobşte cunoscut, în secolele I î.e.n. —• I.e.n. Şi iată, la această încercare de a data — în linii mari — materialul arheologic cules din arătura platoului superior, vine să ne ajute descoperirea întâmplătoare la punctul numit „Barátdűlő“ în 1857 a unui denar roman republican de argint emis în anul 50 î.e.n. de consulul Manius Acilius Glabrio8. Aşa cum am afirmat în frazele de introducere, în împrejurimi, mai precis în mica depresiune Atid actualmente nu se cunosc descoperiri, cu atât mai puţin situri din epoca dacică. Cele mai apropriate urme, databile cu câteva secole mai înainte, şi anume în veacurile III—II î.e.n., au fost descoperite pe porţiunea de sud a platoului împărţit în trei unităţi geomorfologice distincte al dealului Firtuş9 (1 062 m) situată la o depărtare de 9,8 km sud-est în linie dreaptă faţă de aşezarea întărită prezentată de noi. A doua aşezare pare a fi „Cetatea Ciombod“ de la Sărăţeni cu o ceramică dacică de aspect arhaic, situată la vest—sud-vest de Sărăţeni, la o distanţă de aproximativ 9 km nord—nord-vest în linie dreaptă faţă de punctul nostru de la Cuşmed10 *. O altă aşezare, necercetată prin săpături sistematice se afla pe teritoriul satului Ilieşi (oraşul Sovata, jud. Mureş) şi anume la aproximativ 1,5 km în amonte (spre est de ultimele case ale satului), în valea pârâului Iuhodu Rece, pe terenul numit i,Kápolnamező“ (Câmpul Capelei). Cam pe la mijlocul poienii, la ora actuală folosită pentru fânaţ, au ieşit la iveală, în urma unui mic sondaj executat cu ocazia săpăturilor de la „Cetatea Rabşonne“ de la Praid (1974), fragmente de ceramică dacică (între care şi fragmente de vase de provizii — chiupuri), ceramică având în compoziţia pastei şi paiete de micaşist11. Situl arheologic se află la o distanţă de circa 15 km nord-est în linie dreaptă faţă de obiectivul cu pricina. în sfârşit, putem atrage atenţia că urme dacice de un aspect destul de arhaic au fost descoperite şi pe botul de deal al „Cetăţii Rabşonne“ (952 m, pe teritoriul corn Praid, jud. Harghita), care se înalţă falnic, la aproximativ 1 km distanţă în linie dreaptă, deasupra bazinetului eróziónál cu forme domoale şi un pei8 Ci. Z. Székely, Noi descoperiri monetare de pe teritoriul Regiunii Autonome Maghiare, în Studii şi cercetări de numismatică, III, 1960, p. 555, nr. 2; RCD, 281, nr. 99 (tipul Grueber, Roma 3943). Avem impresia că în legătură cu datarea denarului menţionat (dacă nu este vorba de o greşeală de tipar) s-a strecurat o mică eroare, deoarece Manius Acilius (Glabrio) nu în anul 50, ci ab Urbe condita în anul 687, respectiv în 67 î.e.n. a fost consul, împreună cu C. Calpurnius Piso, iar în 704 (după Varro), adică în anul 50, au fost consuli L. Aemilius M. filius Paulus şi C. Claudius Marcellus. (Vezi: Á. Buday, Római jelirattan, Kolozsvár, 1914, p. 322.). Fiind vorbă de un interval de numai 17 ani, această greşeală nu ne afectează însă datarea propusă. 9 Cf. K. Horedt, Z. Székely şi Şt. Molnár, Săpăturile de la Porumbenii Mici (r. Odorhei), în Materiale, VIII, 1962, p. 639; „...în secţiunile care s-au trasat în mijloc de pe latura «Vârfului de Sus»- nordică s-au identificat urmele unei aşezări dacice timpurii, caracterizată prin amestecul ceramicii de factură hallstattiană cu fragmente lucrate la roată de tip celtic, amestec cunoscut şi precis datat la Moreşti...“ 19 Vezi: Şt. Ferenczi — M. Petică, Cercetări de topografie archeologică în judeţul Mureş, (Partea I-a), în ActaMN, XIX, 1982, p. 564, nr. 1. ' 11 Cf. Şt. Ferenczi — M. Petică, în ActaMN, XIX, 1982, p. 565, nr. 2.
