Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Conservare - restaurare
PROBLEME DE RESTAURARE RIDICATE DE O PIESĂ MODERNĂ DE ARGINT ÉVA PUSKAS In ciuda vicisitudinilor politice ale sec. al XVII-lea sé intensifică producţia manufacturieră, circulaţia ideilor se amplifică, creşte considerabil. Fenomenul acesta este limpede ilustrat şi în domeniul argintăriei, meşteşug artistic de străveche tradiţie în Transilvania, ale cărui produse se caracterizau prin complexitatea stilistică şi aeurateţă tehnică. Sibiul, Bistriţa, Braşovul, Mediaş şi Sighişoara erau reputate, încă din secolul al XIV-lea, pentru iscusitele ateliere de argintari. In veacurile următoare s-au afirmat paralel centrele din Baia Mare, Cluj, Oradea, Alba Iulia, Târgu Mureş, Aiud Satu Mare şi Dej. Date peremptorii referitor la organizarea în bresle a argintarilor deţinem doar din secolul al XV-lea, ceea ce nu exclude posibilitatea existenţei lor într-o fază anterioară. Stilul aborigen cristalizat prin contribuţia acestor ateliere relevă caractere proprii, impunându-şi specificul, evocat nu o dată dincolo de graniţe sub denumirea acelui „modo transsilvano“ — ce se referea lă smalţul filigranat — menţionat pentru prima dată la 1508. Se pare că o primă influenţă, favorizată de relaţiile comerciale cu Florenţa, Veneţia, Zara, Raguza, a fost cea italiană. Victorioasă în sec. al XVI-lea, Renaşterea lasă în umbră tehnicile pentru care argintarii transilvăneni din epoca gotică manifestă o largă preferinţă, argintarii acestui veac optând în primul rând pentru efectele sculpturale. In secolul al XVII-lea se conturează reliefarea prin ciocănire, cu ornamente mai puţin proeminente. Transmiţând desigur şi motive nord italiene, îndeosebi veneto-lombarde pe care la asimilase, influenţa sudger-mană (Augsburg, Nürnberg) s-a accentuat începând cu secolele XVI— XVII. Obiectul nostru este o fructieră de argint. Face parte din colecţia Muzeului judeţean Satu Mare, având număr de inventar 11 918, din domeniul artă decorativă. Obiectul a fost analizat şi s-a constatat că s-a făcut într-un atelier transilvănean între anii 1850—1919. După analizarea mărcilor de pe spatele obiectului observăm că titlul argintului este de 800. Piesa este confecţionată prin ştanţare în matriţă, având următoarele dimensiuni: diametrul mare de la gură 32 cm, diametrul mic de la bază 19 cm, înălţimea 5,5 cm, greutatea 215 g. Fructiera este de formă ovală, cu marginile decorate cu o friză presată din motive vegetale.