Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Artă
3 299 constatăm că artiştii băimăreni s-au bucurat de o deosebită apreciere în urma vernisajelor relativ numeroase, raportate la scara de valori şi de posibilităţi ale oraşului Satu Mare. Acest efort constructiv nu poate fi redus doar la apropierea geografică a celor două aşezări, uşor amendabilă, dar în parte cu grăuntele ei de adevăr, ci traduce credem, un veritabil dialog cultural pe care o viitoare investigaţie ne-o va argumenta şi din perspectiva băimăreană. Un loc aparte în teoria artistică îl ocupă atitudinea, nu lipsită de interes şi substanţă, a unuia dintre cei mai talentaţi artişti interbelici transilvăneni. De origine din părţile Sibiului, N. Brana vădeşte o reală aplicaţie spre exegeza artistică pe care o semnează în periodice clujene, sibiene şi sătmărene. Reflecţiile conţinute în articolul „Cuvinte despre gust şi arta plastică“, dincolo de un pesimism marcat, conţin un sâmbure de adevăr în descripţia sintetică a provincialismului cultural:“ ... Provincia pe teren artistic-cultural este un deşert cu puţine oaze binefăcătoare călătorilor obosiţi. Manifestările de artă adevărată (mai ales în arta plastică) pe aceste meleaguri atât de ingrate sunt expuse unor priviri neînţelegătoare; neînţelegere ce-şi are obârşia şi semnificaţia cred, tocmai in comoditatea vieţii banale de cafenea şi-n lipsa unui interes şi spiritual şi cultural mai accentuat11“. Prejudecăţile, ar fi în linii mari, cele care stopează progresul acestui teritoriu şi justifică atitudinea celor care „se cred îndreptăţiţi a critica fără nici un criteriu sau a aduce elogii nemeritate“11 12. Profunzimea observaţiei pe care o operează se constituie într-un leit-motiv devenit simbolic pentru o colectivitate cu o tradiţie artistică încă sumară, profund subordonată poeticului: refuzăm să ne instruim, să raţionăm cu ochii şi cu mintea. De altfel pe o structură adiţională care va reface mentalul colectiv înregistrăm o strânsă corelaţie între ignoranţă, snobism şi lipsa de audienţă a expoziţiilor, cu toată risipa de argumente a cronicarilor de artă. Pe aceiaşi linie Brana îşi cenzurează eventualele critici la strictul necesar, în prezentarea albumului de gravuri al tânărului Paul Erdős13, tocmai pentru că simpla existenţă a unui astfel de încercări cu titlu de noutate trebuie să trezească vizibilul interes al publicului spectator şi nu să-l îndepărteze printr-o amalgamare şi preţiozitate în exprimare. Putem defini astfel prin intermediul criticului artist o direcţie metodologică de abordare a operei de artă în şi pentru publicul provincial. Având în vedere nivelul de educaţie artistică, în primul rând, al spectatorului dintr-un oraş cu o relativă afluenţă expoziţională criticul trebuie să obişnuiască conştiinţele cu alfabetul demersului artistic. In spaţiul restrâns al unei cronici trebuie surprins elementul definitoriu al artistului, punctele sale de forţă şi ca urmare trezit interesul consumatorului. în lipsa unor specialişti pregătiţi să dialogheze cu un public avizat (cum e cazul pentru Bucureşti şi parţial pentru Cluj), opera de înregimentare a simţului estetic prin plastică revine fie unor artişti cu veleităţi teoretice, fie unor ziarişti cu orizont 11 N. BRANA — Cuvinte despre gust şi artă plastică, în GAZETA PENTRU AFIRMARE ROMANEASCA, II, nr. 113/24 mai 1936, p. 3. 12 Ibidem. 13 N. BRANA — Albumul cu gravuri al pictorului Erdős I. Pal, idem, II nr. 124/7 iunie 1936, p. 3.
