Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Artă
VALENŢE EXPRESIONISTE ALE PICTURII LUI AUREL POPP LIVIU PAUL Pictura lui Aurel Popp supusă unor influenţe stilistice care au marcat arta începutului de secol pune evident şi problema raportului cu expresionismul. In ce măsură Aurel Popp a avut vocaţia expresionismului, care este ponderea mijloacelor şi procedeelor specifice sau cel puţin tributare expresionismului, în ce fel elemente iconografice atribuite expresionismului subliniază în creaţia sa existenţa, uneori numai latentă a unor valenţe specifice, iată întrebări pe care le generează o operă artistică al cărei caracter militant propagă valori profund umane. „Misionarism activ,“ „acţiune în raport cu idealul unei societăţi a viitorului“, „adoptarea altui ideal de sinteză decât stilul“ — iată câteva trăsături specifice expresionismului, care marchează creaţia lui Aurel Popp. Rezultat în urma negării sistematice a „ismelor“, în urma refuzului ostentativ a oricărei tendinţe estetizante, epurat de orice tentativă experimentală, expresionismul cunoaşte prin creaţia lui Aurel Popp o subliniere a laturii sale axiologice şi o amplificare aparte a „misiunii sale active“. Ilustrînd sugestiv definiţia lui Jean Leymarie conform căreia expresionismul este: „O . .. fază a romantismului prin afirmarea spiritului slav şi nordic într-o lume tragică apăsată de angoasa timpului . . .“ opera lui Aurel Popp afirmă o plenitudine a angajării ideologice ce frizează deseori limite extreme ale finalităţii operei de artă: „A pătruns în conştiinţa colectivă ideea — spunea Popp Aurel — că arta mea ar avea un caracter de propagandă. Da — şi eu o consider în acest fel: pictură de propagandă“. O specificitate aparte a valenţelor expresioniste este datorată nevoii presante de „a da expresie“ unor adevăruri profund umane, de „a demasca“ faţa ascunsă a unui univers ostil dominat de forţe obscure ce împiedică afirmarea valorilor individuale. O permanentă stare de revoltă inhibă orice tentativă de eliberare de sub constrângerea unui misionarism asumat conştient cu toate consecinţele sale extreme generate în plan uman şi artistic. Negarea sistematică a „ismelor“, motivată prin irelevanţa angajării acestora în plan social, generează o poziţie aparte a operei sale. Contestarea, de pe o poziţie unilaterală a acestora determină o permeabilitate specifică în faţa influenţelor. Eclectismul operei sale este o consecinţă a nevoii accentuării expresivităţii imaginii prin intermediul apelului frecvent la o retorică a gestului, la o nuanţă declamativă subsumate unui accentuat caracter epic. Considerând expresionismul o „constantă identificabilă în întreaga evoluţie istorică a artei“ şi admiţând implicit posibilitatea manifestării acestuia într-o multitudine de forme, eclectismul operei lui Aurel Popp poate fi un mod de exteriorizare
