Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)

Artă

270

18

că unii pictori ţărani au preluat elemente din pictura barocului târziu austriac apropiindu-se de prezentarea realităţii. Zugravul Ştefan din Fişeşti activ la finele secolului XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea nu este considerat de ortodoxie postbizantin, pentru că abundă de elementele barocului, totuşi ar merita să-i apreciem excepţionalele inovaţii tehnice realistice (6.51).

Arhitectura şi pictura bizantină a moştenit la origine — mai ales în primele secole ale erei noastre — elemente din tradiţiile greco-romane, următorul studiu caută caracteristicile stilului.

La mai mulţi scriitori români, din primul secol, se găsesc fragmente din teoriile greceşti despre evoluţia civilizaţiei tehnice. Anaxagora afirmă: .. datorită faptului că are mâini, omul e cel mai inteligent dintre vieţuitoare.“ (19.1/2.250/102). Discipolul său Democrit şi studentul acestuia Protagora susţin: „... învăţătorul oamenilor ... a fost necesitatea deprinzându-1... cu practicarea fiecărui meşteşug, prin cooperarea mâinilor şi a graiului cu ascuţimea minţii.. .“ (19.II./1.490I/1CXCI). Din citatul lui Aristotel, despre cauzele evoluţiei meşteşugurilor datorită „mâinii şi raţiunii“ presupun că a dedus dubla determinate, pe de o parte „execuţia“ care depinde de materiale şi unelte, iar pe de altă parte „proiectarea“, care depinde de „scop“ (adăpostirea) este la Anaxagora acel: „Nous care mişcă totul“ (19.1/2 590, 590/100,573/46,47) echivalentul său „causa eficiens“ — la Democrit“ cauza finală“, deja este cauză nu ţeluri, pentrucă şi Democrit intervine probabil în favoarea „nevoilor materiale“, inversând ordinea şi combate rolul „primordial al scopului“ (Nous) (19.1/2.557/5) preluat de către Marx. Platon într-un dialog cu Protagoras spune: „meşteşugurile sunt îmbunătăţite“ prin generaţii consecutive, (20.1. cp.318, c, 320, b, 323 d, 321, 322/1“ la fel cum observase şi Hesiod şi Empedocle, iar pe urma lor Aristotel a definit: „ ... cele mai umile meserii... se judecă după criteriul binelui sau răului“ (21.104. cap. 996 b „ . . . ţinta şi scopul se confundă cu binele... în domeniul activităţii practice, la lucrurile ce se află în mişcare ... scopul... se confundă cu Primul Mişcător, iar la lucrurile nemişcate nu poate fi vorba de un Prim Mişcător. (21.335 cap. 1 059, b) deci — ca şi Marx — iată că nu admite finalism în evoluţia naturii neînsufleţite. Consider şi azi valabil criteriul optimizării funcţionaliste a evoluţiei meşteşugurilor.

Platon considera transmisibilă în artă, tehnică şi uneltele, dar nu putea fi învăţat în creaţia artistică: „talentul... inspiraţia... nebunia mistică“ conduita se putea insuşi din exemple personale, cum de ex. rapsodul Ion a însuşit poezia de la Homer. Adeptul său anonim din sec. I al erei noastre consideră că nu pot fi învăţate: „ . .. îndrăzneala ideii... pasiunea năvalnică şi însufleţită“ (22/318) precum şi „sublimul... un lucru mai degrabă dăruit decât câştigat“. (22/319) Combate teza lui Democrit că în afară de muzică, toate artele s-au născut datorită „nevoilor materiale“, Platon şi Aristotel susţin că interesele materiale corup orice decizie de valoare la toate ocupaţiile spirituale. Anonimul din sec. I, dă exemplu sentinţa greşită a judecătorului corupt, şi corupţia ca una din cauzele decăderii imperiului roman. Platon în Republica dă o definiţie despre „oiheiopragie“ meseriile economiei se optimizează prin diviziunea muncii, profesionismul se îmbunătăţeşte în calitate şi cantitate „produc-