Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Artă
15 267 niţă, Baia Mare (Villa.) Remetea Oaşului (VII) Hodod (7). La casele înşiruite lângă trotuar, dispare prispa şi o înlocuieşte o streşină îngustă sub fronton. Oare este progres în arhitectura populară? Structura din cununi de grinzi şi cea de paiantă au evoluat în cursul istoriei milenare, doar în câteva variante. Statica limitată a variantei vechi a fost depăşită cu o inovaţie care o îmbunătăţea — conform noilor scopuri al adăpostiră — devine o nouă structură. Schimbările in arhitectură au fost extraordinar de lente, totuşi optimizările duceau la un progres. Teoriile funcţionaliste atribuie pe de o parte materialului, pe de altă parte scopului un rol determinant unilateral, din care rezultă la primii un progres mecanic, la al doilea negarea progresului. Progres este numai atunci dacă noul inovat depăşeşte vechiul tradiţional în îmbunătăţirea calităţii adăpostirii, realizând o corelaţie între structura-materialului şi forma (stil-distribuţie) conform cu scopul cerut de artă şi diferitele nevoi vitale şi gospodăreşti. Această corelaţie depinde nu numai de la progresul tehnic dar şi de la geneza generală a artei şi culturii. Permanenţa valorilor estetice, a idealurilor tradiţionale urmate ca modele, corelat cu variabilitatea lor cauzată de progresul tehnic şi social, este un proces ireversibil. Creativitatea inovatoare este liberă numai atunci când nu sunt determinate „orbeşte“ de materiale şi de unelte, nici nu ne acomodăm numai la limitele lor, ci atunci numai dacă conştienţi de scopurile noastre, căutăm depăşirea limitelor, optimizarea continuă. Viitorul arhitecturii populare depinde de continuitatea progresului, depăşirea tradiţiei vechi de către inovaţia noutăţii. Diferitele tehnici vechi de construcţie, şi metodele de pictură, persistă lângă cele perfecţionate mai noi şi mai bune, sunt menţinute în folosinţă; forma şi stilul adecvat vechi nu pot fi amestecate eccletic cu cele noi. (Am terminat traducerea articolului) /4.874 . In toate lucrările mele am căutat să formulez legile evoluţiei tehnice ale arhitecturii şi picturii, concepută ca nişte invenţii, având scopul să depăşească limitele materialelor, inconvenientele care împiedică realizarea ţelurilor artistice şi estetice de stil. Evoluţia tehnică este dublu determinată, pe de o parte execuţia depinde de la anumite însuşiri ale materialelor de construcţie, pe de altă parte proiectarea depinde de scopurile funcţionale, anume adăpostirea adică mărirea spaţiului locativ potrivit cu necesităţile modului de trai amintit /păstoresc, agricol, orăşenesc/ conform unui program al locuinţei adecvată vieţii. Dialectica progresului tehnic, atât în arhitectură, cât şi în pictură, se manifestă prin inovaţii, când optimizăm vechea ordine funcţională, cu adaptarea materialelor şi sistemelor noi de construcţie, respectiv cu metode de pictură, înlăturăm /negăm/ tot ceeace limitează mijloacele vechi în executarea scopurilor estetice şi nevoile stilului. Pentru crearea stilului nou s-au inventat noile mijloace. In consecinţă, creativitatea nu este o acomodare la determinismul materialelor, ci este o optimizare finalistă, relativ liberă, în care se dezvoltă corelativ atât tehnica, cât şi stilul. Existenţa progresului tehnic în artă a fost acceptată de mai mulţi cercetători (Wolfflin, Pareyson, Francastel) dar fără să fie recunoscută
