Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Istorie
150 2 Pentru pregătirea terenului încheierii noului tratat româno-austroungar Puterile Centrale au trimis la Bucureşti noi diplomaţi, ambii viitori cancelari, cu misiunea de a sonda terenul în această direcţie şi de a-1 face pe regele Carol să treacă peste acest moment de adevărată criză a relaţiilor cu Triplicea. Prinţul Bülow şi contele Goluchowski au sosit de la Berlin şi Viena cu sarcina de a asigura condiţiile pentru semnarea noului tratat, iar realizarea misiunii le-a consolidat cariera diplomatică* contribuind la ascensiunea lor viitoare. Poziţia liberalilor — în opoziţie — şi mai ales a noului lor şef* D. D. Sturdza, în fruntea mişcării naţionale din regat, l-a pus pe Carol în imposibilitate de a efectua schimbarea ministerului, conform principiului în funcţiune al rotativei guvernamentale. Sturdza, caracterizat de C. Gane drept „conducător efectiv şi turbulent“ al acţiunilor naţionale şi antiaustro-ungare, nu putea fi adus ca să compromită politica externă abilă dusă până atunci de rege, astfel că partidul conservator a fost menţinut la guvern până în 18956. Această hotărâre a fost luată de Carol în urma călătoriei în Italia şi Germania şi a discuţiilor purtate mai ales cu cancelarul Caprivi. Acesta comunica la Bucureşti ambasadorului Bülow, cu aproape două luni înainte, inevitabilitatea ministerului Lascăr Catargiu cu Alexandru Lahovary la externe, cu misiunea de a alinia ţara la Tripla Alianţă7. Satisfacţia lui Carol pentru rezultatele acestei călătorii şi găsirea căii pentru încheierea noului tratat — şi nu doar pentru buna primire din Italia şi Germania — s-a văzut în decorarea cu Marea Cruce a Ordinului Coroana României a reprezentanţilor acestor state la Bucureşti8. Aceasta ne apare cu atât mai evidentă cu cât, pe fondul intensificării mişcării naţionale, regele nu găsise la Budapesta nici cea mai mică înţelegere din partea primului ministru maghiar Szapăry, iar împăratul, în afară de formule frumoase, nu se angajase în temperarea politicii ungare faţă de români9. Această poziţie confirmă rigiditatea politicii maghiare faţă de români, ghidată de o „pasiune oarbă“* cum remarcase Bülow şi recunoscuse însuşi cancelarul austro-ungar Kălnoky faţă de diplomatul german10. Definitivarea Memorandumului şi înaintarea sa curţii vieneze, măsurile maghiare ce au urmat şi ce erau aşteptate în continuare au determinat grăbirea semnării noului tratat, mai ales că echipa ministerială română îşi exprimase acordul pentru reînnoirea alianţei încă din primele luni ale anului. Precipitarea evenimentelor în lunile mai—iunie, cu intensificarea mişcării naţionale române — ce putea crea instabilitate guvernamentală în regatul român — şi posibilele tulburări din monarhia bicefală — ce puteau duce la încordare în relaţiile internaţionale, mai ales cu Rusia — au grăbit semnarea tratatului. Reluând textul din 1883, cu o singură excepţie, tratatul îşi păstra caracterul defensiv. România şi Austro-Ungaria angajându-se să-şi acorde reciproc asistenţă militară în caz de atac neprovocat. Semnat la “ C. Gane — op. cit., voi. II, p. 142—143. 7 Teodor Pavel — Mişcarea românilor pentru unitate naţională şi diplomaţia Puterilor Centrale, voi. I (1878—1895), Editura Facla, Timişoara, 1979, p. 258, doc. C (50). a Gheorghe Nicolae Căzan, Şerban Rădulescu-Zoner — op. cit., p. 199. s Teodor Pavel — op. cit., voi. I, p. 258—260, doc. CI (51). 10 C. Gane — op. cit., voi. II, p. 146.
