Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)

Istorie

100 10 cum o cerea interesul stăpânului de moşie. Extinderea rezervelor senior riale, a alodiilor, nu s-a putut realiza decât în detrimentul sesiilor iobă­­geşti, prin ciuntirea lor sistematică, prin pulverizare. Nu e de mirare deci, că 125 de supuşi din Turţ nu aveau în folosinţă decât 136/8 sesii,TM că majoritatea sesiilor erau de 1/8—2/8 în mai toate localităţile. Iobagii din Gherţa Mică aveau să declare, la 1772, că „robota e fără sfârşit, de luni până sâmbăta. .. trei-patru săptămâni legate, cu pâinea noastră .. . Dacă am cerut pâine, ne-au înjurat“.70 71 Cei din Comlăuşa ie­şeau la robotă, şi pe timpul iernii, câte două săptămâni pentru stăpân.?2 Iobagii baronului Volffgang Wesselényi din Prilog prestează, la ne­voie, robota în viile Oraşului Nou. Mai prestează fiecare iobag câte o zi la coasă şi adună fânul în căpiţe. Cei ce au boi nu merg la arat, ci tran­sportă sus în vie cele necesare. Gabriel Becsky pretinde 24 de zile pe an la cosit şi seceriş, apoi îşi mână iobagii la culesul viei în Gécz, la 4 mile distanţă. Când se face ghindă, iobagii văduvei lui Alexandru Gáspár duc turma de porci la ghindat până în localitatea Keresztur din comitatul Zemplen. Porcii lui Francisc Kállay sunt duşi la ghindat timp de două săptămâni, în unii ani iobagii acestuia merg la robotă la 10 mile distanţă, în comitatul Szabolcs, cu drum cu tot fac 35 de zile. Unii stăpâni preferă răscumpărarea robotei. Iobagii ereditari aparţinând lui George Becsky răscumpără robota cu 5,51 fl., iar cei cu drept de liberă strămutare cu 2,33 fl. Contele Anton Károlyi are în Prilog 2 iobagi ereditari, care îşi răscumpără robota cu 4 fl., înainte vreme plăteau 6 fl.73 în linii generale şi iobagii din Tur aveau aceleaşi obligaţii în con­tul robotei. Cei aparţinând baronului Wesselényi lucrează via din Oraşu Nou, plătesc o taxă de 1,59 fl. şi, în plus, lucrează o săptămână la strân­sul recoltei. Iobagii lui Ladislau Jármy îşi răscumpără robota cu 10,24 fl., dar mai lucrează o săptămână şi la via din Seini a stăpânului. Robota iobagilor lui Sigismund Nagy e de 6—7 săptămâni şi e prestată la 4 mile depărtare, în Lazuri.74 în Vama iobagii ereditari prestează robota „pe baza vechiului obi­cei“, pe când cei cu drept de strămutare pe bază de contracte sau învoieli verbale. Iobagii Evei Darvay plăteau anual 1,59 fl. şi mergeau la sece­riş. Dacă voiau, răscumpărau munca la seceriş cu 51 cr. şi mai lucrau câteva zile pe lângă moară. Ladislau Irinyi pretindea de la iobagii şăi 2 zile de robotă şi o taxă de 51 cr. — 1,25 fl. Iobagii lui Samuel Etsedi au prestat, în cursul anului 1772, robotă 48 de zile, au confecţionat 300 de araci şi pregătit 2 snopi de nuiele pentru legatul viei din Seini.75 Urbariile introduse în timpul Măriei Terezia, la 1774 în comitatul Satu Mare şi 1775 în comitatul Ugocea, vin să normeze obligaţiile ioba­gilor şi jelerilor. Iobagul cu sesie întreagă e dator să presteze robotă 70 Arh. St. Satu Mare, fond Tribunalul judeţean Satu Mare. Acte urbariale, dos. nr. 1728/1843, f. 88. 71 Szabó István, op. cit., p. 186. 72 Ibidem. 73 Arh. St. Satu Mare, fond Tribunalul judeţean Satu Mare. Acte urbariale, dos. nr. 1444/1773. 74 Ibidem, dos. nr. 1770/1772. 75 Ibidem, dos. nr. 1823/1772.

Next

/
Thumbnails
Contents