Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 7-8. (1986-1987)
Muzeografie
464 4 expresiv fiind gestul avîntat al copilului cu snop de grîu în braţe, escaladînd zidul (cu strieri geometrice verticale) din stingă imaginii. Asocierea în compoziţie a unui ostaş şi a unui ţăran cu o ghirlandă prelungă de spice ce-i înfăşoară trupul (pag. 75) sintetizează iubirea ardentă a patriei, idee susţinută şi de împlîntarea mîinilor pe drapelul desfăşurat piramidal deasupra personajelor. Epica momentului istoric omagiat se completa cu scena (pag. 81) în care două siluete robuste intonau patetic un cint, poate o doină sau baladă populară. Costumaţia rustică a celor doi rapsozi amintea de vremuri arhaice, după cum sugera şi capul de lup din vîrful unui toiag, aparţinînd mitologiei dacice. în sfîrşit, un ultim detaliu cuprindea un bărbat îndurerat, în aceeaşi costumaţie rustică, purtînd pe braţe capul unei victime. Din fugara narare a scenelor se desprinde profunzimea unei gîndiri care voia să convingă prin multitudinea aspectelor invocate asupra semnificaţiilor majore pe care le implica un monument de o asemenea anvergură. Că toate scenele amintite urmau să fie integrate în ansamblul sculptural finit este greu de presupus. Asocierea lor reclama un spaţiu extrem de vast, desăvîrşirea în rondobosse a fiecărei machete impunînd distanţarea lor. Dacă ar fi fost reliefuri asamblarea lor ar fi fost mai simplă. Oricum, amploarea proiectului merită reţinută, ea fiind în acord cu tensiunea unui spirit căruia nu i-au displăcut dificultăţile, marile confruntări, animat de dorinţa săvîrşirii unei opere grandioase. Stilistic machetele îmbinau patetismul, înclinat spre viguroasa narare a faptelor, specifică viziunii lui Aurel Popp, cu încercarea de simplificare a volumelor şi amplificare a gestului simbolic, caracteristic creaţiei lui Gallas. Dimensionarea machetelor la proporţiile fireşti ale monumentului ar fi potenţat vitalitatea formelor. Dar opera a rămas în stadiu de proiect în lipsa unei comenzi ferme din partea cercurilor guvernante. Un regim mai fericit au cunoscut cele două busturi reprezentîndu-i pe Vincenţiu Babeş (Planşa XX) şi I. G. Duca, primul dezvelit în 1935, iar cel de al doilea aşezat pe soclu la sfîrşitui aceluiaşi an, fiind inaugurat printr-o festivitate, abia în 20 decembrie 1936. Ambele lucrări au fost amplasate în parcul „Scudier“ (astăzi Parcul Libertăţii) din Timişoara. Contractate în primăvara anului 1934, cînd Aurel Popp răspunse favorabil la invitaţia de a profesa în cadrul Şcolii de arte frumoase din capitala Banatului, cele două monumente se detaşau vag de manierismul soluţiilor convenţionale în care erau formulate chipurile diverselor personalităţi, presărate în parcuri publice. Mai expresiv şi impunător era bustul lui Babeş, afirmînd un plus de fermitate, graţie unor muchii care separau discret succesiunea în spaţiu a formelor. Simpatiei de care se bucura în rîndul oficialităţilor bănăţene i se datorează şi comanda pentru executarea unui Monument in memoria eroilor de la Lipova. Conceput într-o viziune alegorică, monumentul este inaugurat — printr-o amplă serbare populară — în 1937. Cu toată satisfacţia pe care i-a procurat-o realizarea unor proiecte statuare pe meleaguri bănăţene, Aurel Popp considera ca fapt major al
