Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 7-8. (1986-1987)
Istorie
262 16 psihicul asfel că „pe la mijlocul lui februarie făcuseră pe fiştecine a se spăimînta“31. Foametea prelungită duce tensiunea nervoasă la. paroxism determinînd comportamente ieşite din comun. în asemenea situaţii izvoarele ne sugerează chiar şi cazuri de antropofagism38. Mijloacele practice de care dispunea societatea pentru combaterea efectelor dezastruoase ale acestor calamităţi erau extrem de fragile şi în cea mai mare parte lipsite de eficienţă. De fiecare dată acestea erau dublate de practici magico-religioase dintre cele mai diverse: talismane, incantaţii39, pelerinaje, procesiuni cu relicve sacre40, etc. Astfel pentru a înlătura seceta care „speriase locuitorii“, Constantin Mavrocordat a poruncit să se facă „litanie pe la toate bisericile şi de multe ori (s.n.) stingea icoanele de pe la biserici scoţînd şi sfintele moaşte ale Sfintei Paraschiva, mergînd şi mitropolitul cu toţi vlădicii şi domnul cu toată boierimea şi slujitorii strîngîndu-i pe toţi la un loc în grădina cea mare de sub curţile domneşti, făcînd aghiazmă, cetind molifte de ploaie, trimiţînd pe toţi zapcii să strîngă norodul, bărbaţi, femei, copii şi fetede le aduceau ca să asculte rugile“41. Este cert că pentru marea majoritate a oamenilor secolului al XVIII-lea aceste fenomene — a căror cauzalitate scapă puterii lor de înţelegere — reprezentau încă un mister insondabil, un mare semn de întrebare. Ele nu erau percepute ca fenomene naturale — în sensul pe care îl acordăm noi acestei expresii — ci dimpotrivă ele erau considerate „semne“ ale junor forţe supranaturale, în spatele cărora se întrevedea un anume sens misterios. Acest clişeu de provenienţă ancestrală a marcat mentalitatea colectivă pînă tîrziu în epoca modernă. Scrierile sacre, mai cu seamă literatura apocaliptică — canonică sau apocriftă — de largă circulaţie42 prezintă aceste calamităţi ca soli ai miniéi divine „semne“ ce vin să anunţe înspăimîntătoarea Judecată de Apoi43. însăşi termenii de sorginte biblică ce desemnează impropriu aceste fenomene sugerează ideea pedepsei dumnezeieşti. Căderile masive de zăpadă sínt desemnate prin expresiile „sodorná“, „sudam“, „era să ne sodomaseă“, ce aduc în imaginaţia colectivă 38 Anton .Cservény, op. cit., p. 29; „Dar n-au fost oare pieirea ţării de tătari şi de Ieşi şi foamete mare doi trei ani în ţară cîtu mînca omu pre omu, precum mulţi spuneau despre aceasta că nu foamete ci osînda lui Dumnezeu asupra acestui pămînt“. Apud, M. Kogălniceanu, op. cit., p. 6î. 39 Vezi Rugăciunea vrajă, pentru combaterea grindinei publicată de episcopul Melchisedec în „Revista pentru istoric, arheologie si filologie“, voi. III. 1884, p. 381—382. 40 Uie Corfus, op. cit., p. 121; Al. Lăpedeau, O procesiune religioasă la Bucureşti in 1765, în „Un mănunchi de cercetări istorice“, Bucureşti, 1916. 41 M. Kogălniceanu, op. cit., p. 241. 42 Vezi Nicolae Cartojanj op. cit., I, p. 236—239. 43 Luca, 21, Marcu, 13, Matei, 24, loan, 5, 9, 10. Cu un secol în urmă Tudor Pamfilie culege această tradiţie aproape neschimbată: „,... dar cică Dumnezeu ne va aduce multe senine cînd se apropie vremea de apoi. Aşa vor fi foamete mari, pe tot pămîntul din pricina secetelor... si vor fi cutremure dese de pămînt şi se vor arăta stele cü coadă...“. Tudor Pamfilie, Sărbătorile de vară la români, Bucureşti, 1910, p. 197.
