Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 7-8. (1986-1987)
Istorie
258 12 Furtunile puternice însoţite de grindină provocau de asemenea pagube însemnate nu numai semănăturilor dar şi pomilor fructiferi, viţeide-vie, zarzavaturilor17. Seceta. Alternanţa dintre anii ploioşi şi cei secetoşi, trecerea de la excesul de umiditate la lipsa totală a apei din sol se dovedea de cele mai multe ori fatală pentru soarta semănăturilor şi a nutreţurilor. în perioadele de secetă prelungită produsele alimentare de primă necesitate se scumpeau excesiv sau dispăreau de pe piaţă, iar lipsindu-le nutreţul, animalele se îmbolnăveau şi mureau; lipsa apei avea drept consecinţă majoră mari fluctuaţii demografice, strămutarea, sau pustiirea a numeroase aşezări17 18. Seceta favoriza de asemenea producerea incendiilor şi facilita activitatea distructivă a unor rozătoare (şoareci, şobolani, melci, omizi, etc.) ce distrugeau şi puţinul ce mai rămăsese din recolta şi aşa compromisă19. Foametea. Ca un corolar al acestui impresionant cortegiu de calamităţi îşi făcea apariţia cu spectrul său ameninţător foametea, unul dintre cei patru cavaleri ai Apocalipsului. Foametea a fost o componentă cvasiendemică în viaţa comunităţilor din societăţile preindustriale, în care înzestrarea tehnică era defectuoasă iar creşterea economică aproape insesizabilă, în care mijloacele de subzistenţă se aflau mereu într-un extrem de fragil echilibru, uşor de deranjat de orice anomalie climaterică20. Din acest punct de vedere societatea sec. al XVllI-lea cu structurile sale încă medievale, caracterizată de o productivitate scăzută nu dispunea întotdeauna de mijloacele suficiente pentru a-şi asigura rezervele de hrană necesare, decît pentru perioade relativ 17 „Furtună mare de la Dumnezeu şi cu peatră multă, una era ca aluna, alta ca nuca, alta ca oul... viile le-au prăpădit, pomii i-au scos din rădăcini, bucatele de pe afară (din afara satului — n.n.) griul, porumbul, meiul, verdeţurile, grădinile s-au pustiit toate.“ apud. D. Furtună, Însemnări, în „Miron Costin“, III, (1915), p. 355. Vezi şi Ilie Corfus, op. cit., p. 126. 18 ,.Cînd au umblat văleatul 1718 fu seacetd, foarte mare fîntîni secară pe multe locuri. Şi sate la cîmpie pentru apă se pustiiră şi bucate de primăvară nu fură mai nemic, nici de toamnă. Şi ajunseră bucatele la mare scumpete pînă la seacere. Griul ferdel 100 de fl. secara de-al doil fl. (?), mălaiu iar aşa. In Ţara Birsei şi în Chizdova, Secui, Păduceale, au măcinat şi lobodă de mîncare şi la cîmpie fin de cucuruz (?) zdrobiră în piooă şi le măcina făcînd mămăligă. Fin nu fu şi tăiară cracuri cu frunză de stejari, de fag şi tăia iarna pădurile şi trecură si în Ţara Românească cu marha de ernară acolo că acolo crescu iarba toată iarna că n-au fost zapadă, iar foamete fu şi acolo“. Ilie Corfus, op. cit., p. 116. 19 „1732, în primăvară au fost secetă continuă. Şoarecii au făcut mare pagubă, ceia ce melcii au iertat au distrus şoarecii“, apud, N. Topor. Ani ploioşi şi secetoşi în R.P.R., Bucureşti, 1956, p. 18; pentru ravagiile provocate de şoareci şi omizi vezi şi T. Tartler, Cronica comunei Prejmer, în „Ţara Birsei“, VII (193î5), p. 528. 20 „Tot în această vară, let 7248 (1740) la august dat-au o brumă mare de-au stricat pînele, mălaele, păpuşoi-, şi pînă la mart nu putură oamenii ara. Şi s-au făcut foamete în ţară şi de pine şi de vin şi de vite. Scumpete mare că le cumpăra de la Crîm şi pine şi vite şi de la Ţarigrad şi den toate părţile de se scumpiră toate lucrurile.“ Ion Neculte, o. cit., p. 333; s-au făcut secetă mare în Banat (1794) şi în Ţara Ungurească, scumpete mare au fost pe la Timişoara şi în Vîrşeţ că nici bucate, nici vin nu s-au făcut“. Coriolan Buracu, op. cit., p. 4.
