Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 7-8. (1986-1987)
Istorie
11 257 în faţa intemperiilor, a frigului pătrunzător, şi a animalelor sălbatice. Viscolele şi gerul provocau adeseori victime omeneşti12 iar în ce priveşte teama de lupi avem din partea lui loan Neculce o mărturie revelatoare: „Iară tot într-acestaş an 7240 (1731) arătat-au Dumnezeu greu bănat asupra creştinilor pentru multe păcatili şi fărădelegile noastre. Fără lispe de pine ce era au mîncat şi lupii oameni pre sub munte la ţinutul Neamţului şi la Suceavă. Ce curînd s-au întors sfiinţia sa mînia şi ne-au trimis iar linişte de către acele hieri sălbatice. Dar se spăriasă oamenii, (s.n.)13 Aşa cum ne sugerează unele mărturii de epocă, iarna nici măcar nu reprezenta un anotimp, ci mai degrabă o perioadă de aşteptare a timpului favorabil, perioadă în care aproape toate activităţile se întrerupeau iar oameni şi animale intrau intr-un soi de cvasihibernare14. Ploi torenţiale, furtuni, inundaţii, grindină. Zăpezile şi gerul nu reprezentau însă singurele calamităţi ce ameninţau în existenţa lor cotidiană comunităţile rurale. Ploile torenţiale urmate de inundaţii, furtunile puternice, însoţite de vijelie sau grindină punea adesea la grea încercare soarta mult aşteptatei recolte. Umiditatea excesivă, verile reci, inundaţiile produceau imense pagube materiale sau puneau în pericol însăşi viaţa oamenilor. Cel mai adesea erau afectate de inundaţii aşezările de pe malul marilor rîuri, dar nu erau ferite nici celelalte, deoarece în asemenea cazuri orice pîrîu sau gîrlă deveneau neîncăpătoare pentru puhoaiele ce năvăleau la vale măturînd totul în calea lor15. Viiturile îi surprindeau pe oameni în situaţia de a nu-şi putea salva propria viaţă. „Tot în acelaşi an (1723) în luna lui septembrie — notează cronicarul pseudo Nicolae Muşte — s-au pornit ploi grele cît au venit apele mari afară de măsura lor pre cum veneau altădată şi au înecat multe dobitoace şi oameni mai ales în ţinutul Tecuciului... şi prisăci şi stupi şi fineţe, copiii mulţi, că a venit aşa deodată Şiretul fără veste şi i-a apucat pe oameni prin case, care au scăpat prin copaci au scăpat şi nu puţină pagubă au avut, care nu se va uita curînd . . ,“16 17. 12 „Au nins aşa că au nămeţit oraşele, casele au acoperit de tot, cît oamenii pe coş au eşit din căşi“. Apud, Coriolan Buracu, De pe marginea cărţilor bisericeşti, în „Foaie diecezană“, nr. 11 (1924), p. 4. „Să se ştie că într-acest an cu leat 7 248 (1740) au fost iarnă mare foarte, cît au murit multe dobitoace. Şi au fost scumpete în toate că au ajuns carul de fin taleri 25 şi ocaua de făină cîte bani 12, ocaua de vin bani 15. Şi s-au făcut multe minuni, cutremure mari... Şi au fost şi vijălie cu furtună prea grea încît mulţi oameni au murit care pe unde i-au găsit. Ilie Corfus, op. cit., p. 117—418. Vezi şi p. 128—129. 13 Ion Neculce, Letopiseţul Ţării Moldovei, ed. Minerva, Bucureşti, 1980, p. 257. 14 Vezi nota 4. 15 Vezi Ştefan Meteş, Viaţa agrară a românilor din Ardeal şi Ungaria, Bucureşti, 1921, p. 49, 64, 75, 113, 122, 140, 145, 289; Nicolae Muşte, Letopiseţul Moldovei (1662—1729), în Mihail Kogălniceanu, Cronicile României..., III, ed. Il-a, Bucureşti, 1874, p. 169. 16 Nicolae Muşte, loc. cit., p. 70. 17 — Studii şl comunicări, VII—Vm.
