Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 7-8. (1986-1987)
Istorie
256 10 Iernile grele. Prin cantităţile masive de zăpadă şi prin gerul excesiv, iernile grele şi prelungite constituiau un pericol dintre cele mai ameninţătoare pentru viaţa oamenilor şi pentru mijloacele lor de existenţă. Iernile prelungite provocau epuizarea rezervelor de hrană, iar frigul pătrunzător — o permanenţă datorită condiţiilor relativ modeste de habitat — slăbea rezistenţa organismului, aducîndu-1 într-o situaţie limită, din punct de vedere fizic şi psihologic. Iernile grele erau resimţite cu intensitate sporită de către comunităţile rurale; astfel o iarnă cu zăpadă multă ce începea în octombrie şi se termina în aprilie provoca scumpirea excesivă sau chiar epuizarea nutreţurilor şi prin aceasta moartea sau debilizarea animalelor, unul dintre mijloacele esenţiale care asigurau existenţa sătenilor. însemnările de pe marginea unor cărţi şi manuscrise consemnează lapidar consecinţele nefaste ale unui astfel de fenomen: „Au fost o iarnă grea că toate vitele au murit.“7 8 Avem exprimată într-o formă lapidară întreaga dramă a unei comunităţi. Cînd autorii unor astfel de însemnări spun mai mult, sau alte surse ne permit să cunoaştem adevărul,9 avem în faţă realitatea tragică şi crudă cu care se confruntau comunităţile rurale, motivele de îngrijorare şi teamă ce marchează psihicul colectiv în timpul iernilor lungi şi geroase.10 11 în al doilea rînd iernile năpraznice aveau consecinţe nefaste şi pentru semănături, celălalt sector la fel de important pentru asigurarea subzistenţei. O zăpadă căzută prea devreme împiedica strîngerea recoltelor, în timp ce alta venită prea tîrziu, sau chiar lipsa zăpezii în timpul iernii compromiteau definitiv recolta viitoare.11 Căderile masive de zăpadă constituiau, de asemenea, un pericol direct şi ameninţător pentru însăşi viaţa oamenilor, rămaşi izolaţi prin blocarea căilor de comunicaţie, sau ameninţaţi să rămînă fără adăpost şi hrană 7 Vezi S. Goldenberg, op. cit., p. 433, 435; Paul Cernovodeanu—Paul Binder, op. cit., p. 270; Fernand Braudel, Structurile cotidianului, Bucureşti, ed. Meridiane, 1984, voi. I, p. 42—44. 8 Nicolae Iorga, Observaţii şi probleme bănăţene, Bucureşti, 1906, p. 115. 9 Un singur exemplu edificator: la 28—29 ianuarie 1816 un viscol cu zăpadă face în zona de cîmpie a Banatului 54 victime omeneşti, 200 000 vite, 400 000 oi. Apud Rethly Antal, Időjárási események és elemi csapásak Magyarországon 1701— 1800-ig, Budapest, 1970, p. 84. 10 „Au fost iarnă grea (1744) cu multă zăpadă şi cu mare ger începîndu-se de la 15 ale lunii lui octombrie ţinînd pînă la 15 ale lunii lui april, cît s-au spăriet oamenii care au avut vite că se vor prăpădi sfîrşindu-se nutreţul şi negăsindu-se să cumpere“. Apud N. Iorga, însemnări de cronică ale clericilor din Scheii Braşovului (1515—1781), în „Buletinul comisiei istorice a României“, XII, (1933), p. 92. Vezi şi idem, Scrisori şi inscripţii ardele şi maramureşene, Bucureşti, 1906, p. 186; Ilie Corfus, însemnări de demult, Iaşi, 1975, p. 117. 11 „La 1784, septembrie 23, s-au tîmplatu ploi şi pe urmă au şi nins ca di două degite ş-au ţinut... zile. Cari nime n-au apucat încă a culegi viile pe unele locuri şi păpuşoi, un lucru care nu ţin minte să mai fi fost altă dată la aceşti vremi“. Ilie Corfus, op.cit., p. 122; „Iară în anul 18H1 au dat iarna şi pămîntul n-au îngheţat şi zăpada a căzut foarte mare, iară primăvara cînd s-au dus zăpada, holdele toate au pierit că n-au fost îngheţat pămîntul“, ibidem, p. 130.
