Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 7-8. (1986-1987)
Istorie
3 249 Consecinţele acestor fenomene erau inegale; în timp ce unele dintre ele (grindina, brumele), erau de natură conjuncturală, cu efecte mai limitate, cele mai multe dintre acestea (seceta, inundaţiile, iernile prelungite şi geroase), afectează zone întinse, iar prin durata lungă în care se manifestă (cîteva luni, 1—2 ani) aveau efecte de-a dreptul catastrofale. Dar mai mult decit atît, manifestarea lor în adevărate „cicluri infernale“ — după expresia lui Jacques Le Goff5 — amplificau consecinţele lor nefaste şi le confereau în mentalitatea colectivă dimensiuni catastrofale. Datorită fragilităţii mijloacelor materiale ale subzistenţei şi a echilibrului precar în care acestea se aflau variaţiile climaterice aduceau comunităţile umane în situaţii limită. O anomalie climaterică avea drept consecinţă directă o recoltă slabă, scumpirea produselor de primă necesitate sau chiar dispariţia lor de pe piaţă, consumul unor produse improprii alimentaţiei cu conţinut nutritiv scăzut şi în ultimă instanţă dar nu în rare cazuri foametea cu întregul cortegiu de suferinţe. Un asemenea regim de perpetuă subalimentaţie slăbea rezistenţa fizică a organismului ce devenea astfel o pradă uşoară agenţilor patogeni de tot felul, dintre care ciuma s-a dovedit a fi printre cei mai redutabili. Un asemenea „ciclu infernal“ surprinde şi Cronica Ghiculeştilor pentru anii 1739—1740: „Deoarece cum am mai spus în anul 7248 de la zidirea lumii (1739) iarna au fost foarte aspră şi lungă şi a pricinuit în această ţară multă pagubă, iar în vară cei nevoiaşi fiind supăraţi de ostile ruseşti n-au putut să pregătească fîn destul pentru hrana vitelor lor şi întîmplarea făcînd ca iarna să fie cu zăpezi şi cu frig foarte mare încă de la luna lui octombrie vitele şi oile oamenilor mureau din lipsă de fîn şi (din cauza — n.n.) frigului prea mare. Incepînd iarna cum am mai spus încă din octombrie n-au îngăduit oamenilor să-şi îngroape viile şi au degerat de aceia au fost lipsă şi de vin încît la vădrăritul ţării nu s-au strîns nici a douăzecia parte din ce s-a luat în alţi ani. Iarna n-a pricinuit numai aceste pagube, dar prelungindu-se cum am spus pînă în luna lui aprilie nu au îngăduit celor nevoiaşi din cauza gerului şi a slăbiciunii vitelor pricinuită de iarnă să lucreze pămîntul şi să semene îndeajuns ca altădată, de aceia toată nădejdea lor a rămas în mei din care au semănat destul deoarece acesta se seamănă mai tîrziu. Dar fie din pricina păcatelor noastre, fie că şi-a băgat dracul pieziş coada s-a întîmplat ca în chip ciudat în luna lui august să cadă brumă groasă, fără ca mai nainte să fi plouat. Bruma aceasta a nimicit tot meiul şi păpuşoiul celor nevoiaşi şi mai ales a locuitorilor din Ţara de Sus. Din această pricină au fost primejdie de foamete mare că în partea muntoasă gerul distrusese totul încît oamenii nu nădăjduiau să culeagă nici un bob de mei şi de păpuşoi şi de aceia au dat drumul vitelor să pască în semănături. Şi desigur nu numai că ar fi murit foarte mulţi de foame dar şi cea mai mare parte a locuitorilor ţării s-ar fi risipit în diferite locuri unii trecînd în Turcia, alţii în Ţara Leşească, ducîndu-se fiecare acolo unde ar fi găsit 5 Jacques Le Goff, Civilizaţia Occidentului Medieval, Bucureşti, 1970, p. 317; Paul Cernovodeanu—Paul Binder, op. cit., p. 268—273.
