Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 7-8. (1986-1987)
Istorie
248 2 Secolul al XVIII-lea reprezintă şi pentru societateâ românească ca pretutindeni în Europa /o epocă de criză a conştiinţei tradiţionale. Dar secolul al XVIII-lea nu este în totalitatea sa imperiul raţiunii şi al luminilor.2 Cercetări recente au demonstrat existenţa „unui al doilea regat“ în care domină superstiţia şi misticismul şi care cel puţin în Europa rurală se prelungeşte pînă tîrziu în epoca modernă.3 în acest sens studiul relaţiilor omului cu natura, studiul reacţiilor şi atitudinilor sale faţă de fenomenele naturale (unele dintre acestea ieşite din comun chiar), este în măsură să ne indice unde şi mai ales cîtă lumină au răspîndit ideile generoase ale filosofilor luminători; mai mult decît atît un asemenea studiu ne poate revela clişeele mentale şi stereotipiile caracteristice mentalităţii tradiţionale ce manifestă rezistenţă, precum şi nivelele culturale cu aderenţă şi ataşament faţă de această mentalitate. Variaţiile climaterice sau mai degrabă capriciile unei naturi resimţite de cele mai multe ori duşmănoasă şi dură au contribuit într-o măsură însemnată la dereglarea ritmurilor de viaţă obişnuite, au întreţinut o atmosferă de nelinişte, incertitudine şi teamă în cadrul societăţilor tradiţionale, preindustriale. între filele cronicilor, în însemnările lapidare pe marginea unor cărţi şi manuscrise, în acte de familie, însemnări de călătorie, scrisori sau rapoarte consulare etc., laolaltă cu ştiri despre invazii străine, schimbări de domni, jafuri şi răzmeriţe îşi fac simţită prezenţa, într-un adevărat „univers al catastrofelor“, variaţii climaterice diverse: ierni grele, bogate în zăpadă, cu temperaturi scăzute, veri călduroase şi secetoase sau dimpotrivă umede şi reci, cu precipitaţii abundente, urmate de inundaţii, furtuni şi grindină, zăpezi şi brume căzute prea devreme sau prea tîrziu etc. Laolaltă cu alte calamităţi (invazii, războaie, ocupaţii străine), ele au afectat într-o măsură considerabilă mijloacele de subzistenţă ale comunităţilor umane şi au contribuit la perpetuarea atmosferei obsedante a „cumplitelor vremi“ pînă în pragul sec. al XIX-lea. Ajungînd la anii 1710—1711 Radu Greceanu scrie în Istoria lui Constantin Brîncoveanu: „O cît de greu şi păgubitoriu timp au fost acelea! că cîte trei vremile cu nenorocire şi cu nici o rodire au trecut; primăvara cu multă răceală şi stricăciune în roade şi nesocotite păgîneşti porunci, gătiri de oaste, zahareli, cară, salahori şi altele; vara cu lăcuste, pe alocurea cu secetă multă cu lipsă de pine, cu moarte în dobitoace, cu zarve şi grele răzmeriţe; toamna cu multă lipsă şi pagubă în obicinuit bişugul ei, cu împuţinare de vin foarte în poame şi în tot felul de bucate.“4 2 Pierre Chaunu, La Civilisation de l’Europe de Lumi'eres, Paris, 1971, p. 19. Referindu-se la Franţa, Jean Delumeau afirma că studiile lui Francois Lebrun, Pierre Chaunu şi ale sale au demonstrat faptul că „o mare parte a Vestului francez nu a profitat de vîntul favorabil al sec. al XVIII-lea“, în „Annales E.S.C.“, 6, 1972, p. 1399. 3 Eugenio Batisti, Antirenaşterea, Bucureşti, ed. Meridiane, 1982, voi. II, p. 84. 4 Radu Greceanu, Istoria lui Constantin Brîncoveanu, studiu introductiv şi ediţie critică de Aurora Ilieş, Bucureşti, 1970, p. ICO.
