Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 5-6. (1981-1982)
Istorie
412 2» 1921, scrie că prin aceasta „unitatea partidului nu e atinsă şi partidul întreg rămîne unit împrejurul steagului purtat cu cinste prin atîtea bătălii“. Tocmai de aceea, în România, Partidul comunist s-a constituit nu prin sciziunea organizaţiilor muncitoreşti sau prin crearea unui astfel de partid în afara ţării, cum s-a încercat cu multă insistenţă de către unii, ci prin unirea eforturilor întregii muncitorimi şi prin menţinerea unităţii rîndurilor sale. înlăturarea la timp, de-a lungul anilor, din organizaţiile muncitoreşti şi socialiste a o serie de elemente depăşite de vreme care frînau lupta revoluţionară şi împiedicau adoptarea unei tactici şi strategii corespunzătoare fiecărei etape istorice a întărit unitatea rîndurilor organizate ale clasei muncitoare, a făcut posibilă menţinerea unui singur partid revoluţionar, a unei singure centrale sindicale. Noua fizionomie a partidului cere să-i permită plasarea sa în fruntea luptei pentru izbucnirea şi desfăşurarea victorioasă a revoluţiei, trebuia să preia şi să dezvolte „tot ceea ce-i revoluţionar în România“, să înlăture tot ceea ce era perimat, depăşit. Desigur, un asemenea proces revoluţionar avea profunde repercusiuni pe planul conştiinţei maselor şi al structurilor organizatorice ale partidului. în acest sens, ziarul „Socialismul“ din 25 februarie 1921, în articolul Transformarea Partidului nostru scria că „Un Partid nu devine comunist numai pentru că-şi schimbă numele şi nici numai pentru că acceptă anumite directive. Un partid devine comunist de abia cînd el îşi schimbă structura, şi tipul de organizare, cînd dintr-un partid de cotizanţi anonimi, el devine un partid de proletari aleşi, convinşi, conştienţi, încercaţi în luptă şi capabili să reziste la luptă şi să conducă masele mari la atac“. în aceste împrejurări de amplă efervescenţă politică-ideologică, într-o atmosferă de mare însufleţire, în dimineaţa zilei de 8 mai 1921, şi-a deschis lucrările, la Bucureşti, marele Congres al Partidului Socialist sub preşedinţia deputatului Dumitru Stoiculescu. Congresul era chemat să dezbată: Raportul de activitate al Comitetului Executiv, raportul asupra programului partidului şi de afiliere la Internaţionala Comunistă, statutul partidului, programul agrar, raportul delegaţiei care a fost în Rusia Sovietică, presa şi propaganda, chestiunea naţionalităţilor, mişcarea tineretului şi mişcarea feminină, cooperativele. Chiar şi anunţarea ordinei de zi demonstrează temeinicia cu care comuniştii dezbăteau, încă de atunci problemele de interes vital pentru masele populare, problemele majore ale mişcării muncitoreşti, ale poporului român. La congres au participat 90 de delegaţi din 27 de secţii ale Partidului Socialist, membrii Comitetului Executiv, ai Comisiei Centrale de Control, ai Comisiei Generale a Sindicatelor, C. C. al Tineretului, Comitetul Central Femenin, Cercul de editură, redacţia ziarului „Socialismul“. O serie de delegaţi, inclusiv cel din Satu Mare, neputînd lua parte la lucrările congresului, au aderat la ele sau au dat mandatul altor delegaţi să-i reprezinte. Alocuţiunea de deschidere a Congresului a rostit-o Gheorghe Cristescu, în calitatea sa de secretar al Partidului, salutînd delegaţii inti aniţi în Capitala României şi înfierînd poziţia adoptată de cercurile guvernante
