Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 5-6. (1981-1982)
Istorie
17 409 prima mare bătălie desfăşurată unitar pe teritoriul naţional la care au participat peste 400 mii de muncitori, aproape întregul proletariat din ţara noastră39, şi -care „a constituit o puternică afirmare a forţei şi rolului tot mai important al clasei muncitoare în întreaga viaţă socială şi politică a României“40. Poziţia înaintată a Partidului Socialist faţă de problemele fundamentale ale dezvoltării ţării i-au atras simpatia şi încrederea maselor de oameni ai muncii, a intelectualităţii progresiste, a oamenilor de ştiinţă şi cultură, a altor categorii sociale. Pentru crearea unui larg front de opinie în vederea înnoirii societăţii româneşti, partidul clasei muncitoare a preluat, în noile condiţii, experienţa pozitivă a mişcării noastre muncitoreşti, cu privire la politica de alianţe cu celelalte forţe democratice, fără a afecta fizionomia sa proprie. S-a apreciat în mod judicios că tactica partidului faţă de alianţele cu alte forţe democratice şi progresiste nu trebuie să fie „nici rigidă ca o dogmă, nici inflexibilă ca un comandament religios“, ci ea trebuie să „se preteze împrejurărilor“, întrucît încheierea unor alianţe cu forţele „burgheze de stînga“, pe probleme concrete vizînd acţiunea pentru înfăptuirea unora sau a altora din dezideratele democratice, reprezintă, după cum scrie „Socialismul“, o politică „inevitabilă şi chiar necesară“. Fireşte, în politica sa de alianţe, partidul a pornit de la aprecierea generală, potrivit căreia, „toate celelalte partide existente, atît cele reacţionare cît şi cele progresiste, întrucît vor menţinerea proprietăţii private, deci şi a claselor (antagonice) .. . sínt şi rămîn partide de conservare a societăţii de azi“41. Erau puncte de vedere programatice care exprimau conduita generală a Partidului Socialist, preocuparea sa pentru folosirea celor mai adecvate mijloace de acţiune în vederea apărării intereselor muncitoreşti, a maselor largi populare. în ansamblul dezvoltării mişcării muncitoreşti, a dezbaterilor principiale pe marginea programului comunist şi a unificării la scară naţională un loc însemnat l-au avut congresele regionale ale organizaţiilor socialiste, sindicale şi de tineret din Transilvania, Banat şi Bucovina din vara anului 1920. Ele şi-au reafirmat voinţa „pentru desăvîrşita lor unificare“ în organizaţiile din vechea Românie, dînd mandat conducerii mişcării muncitoreşti de la Bucureşti, în care ele însele aveau reprezentanţi, de a grăbi pregătirile pentru convocarea congresului general, care să „dea formă definitivă (programului) şi să proclame în deplină claritate, unificarea“42. 39 A se vedea pe larg Greva generală din România. 1920, Bucureşti, 1970, p. 236 şi următoarele. 40 Nicolae Ceauşescu, 60 de ani de slujire devotată a poporului, de luptă pentru dreptate socială şi libertate naţională, pentru construirea socialismului şi ridicarea bunăstării maselor, pentru independenţa patriei, colaborare internaţională şi pace, Bucureşti, Editura politică, 1981. 11 Documente din istoria mişcării muncitoreşti din România. 1916—1921, p. 204. 42 „Lupta de clasă“ din 1 august 1920. La lucrările congreselor regionale socialist şi sindical, desfăşurate la Cluj, în zilele de 15—17 august 1920, au fost reprezentaţi şi muncitorii din Satu Mare. („Tribuna socialistă“ din 22, 29 august, 5, 12, 19 şi 26 septembrie 1920; „Erdélyi Munkás“ din 21 şi 28 august 1920; Grăitoare sínt şi articolele: în parlamentul muncitoresc de la Cluj, în „Erdélyi Népszava“ din 18 august 1920; După Congres, în „Tribuna socialistă“ din 29 august 1920.
