Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 5-6. (1981-1982)
Istorie
15 407 Transilvania şi Bucovina pentru a intra în Internaţionala a IlI-a ca un partid unit pe întreaga Românie“31. Reflectînd această voinţă, ziarul „Socialismul“ consemna cu satisfacţie că partidele surori din România reîntregită, „se adună azi, prin forţa istoriei, într-o singură casă spre a conlucra şi mai cu spor spre binele poporului acestei case“. Dînd glas acestor năzuinţe de unificare a mişcării socialiste, Partidul Socialist şi Comisia Cenerală a Sindicatelor în Declaraţia din 13 februarie 1919, se angajau solemn să respecte „legămintele de unire hotărîte“ în 1918, luîndu-şi „angajamentul de a lupta împreună cu muncitorimea din teritoriile alipite (unite) pentru respectarea libertăţilor şi drepturilor cucerite“, făcîndu-şi „un punct al său de onoare (din) respectarea drepturilor minorităţilor de altă naţionalitate pe toate tărîmurile economic, politic şi cultural“. De asemenea a fost lansat apelul „pentru unificarea tuturor forţelor proletare ale poporului român într-un singur bloc socialist, un singur partid proletar, ■care să ducă înainte lupta clasei muncitoare din noua Românie spre realizarea idealului ei socialist de dezrobire de sub apăsarea burghezo-capitalistă. România nouă de astăzi trebuie să devină România socialistă de mîine“32. Momentul care a prilejuit, pe de o parte, întrunirea în cadrul unui forum oficial al partidelor socialiste din România, iar pe de alta o conlucrare în vederea elaborării unui program comun, a fost Conferinţa mişcării socialiste din 23—26 mai 1919 de la Bucureşti, cu invitaţi reprezentînd partidele socialiste din Transilvania, Banat şi Bucovina. Programul adoptat de Conferinţă, reafirma teza că „societatea omenească a intrat într-o nouă fază istorică, aceea a revoluţiei sociale“, că Partidul Socialist din România acţionează pentru „schimbarea totală a organizaţiei sociale burgheze“, că scopul fundamental al său fiind „cucerirea puterii politice şi introducerea dictaturii proletariatului pentru ca prin socializarea mijloacelor de producere să ajungem la transformarea societăţii capitaliste în societate socialistă“33. Semnificaţia conferinţei din mai 1919 constă în aceea că a adoptat un program politic şi electoral unic, valabil pentru întreaga mişcare socialistă din România, marcînd o etapă esenţială pe linia realizării unităţii de acţiune a mişcării socialiste, a unificării la nivel naţional a organizaţiilor socialiste regionale. Remarcînd acest fapt, ziarul „Socialismul“, arăta că la Bucureşti în cadrul Conferinţei „la care s-au votat declaraţia de principii şi programul electoral al partidului, a fost 31 „Buletinul Internaţionalei Comuniste“ din decembrie 1920. Aceeaşi idee este relevată şi atunci cînd se scrie: „Ţinînd seama de noile condiţiuni politice din Bucovina, Ardeal şi Basarabia — declarau socialiştii din Vechea Românie — am căutat să ne punem în legătură cu tovarăşii conducători socialişti din aceste teritorii, pentru a pregăti unitatea sufletească şi propagandistică cu aceştia, şi azi ne bucurăm a putea constata că aceste legături vor rămîne trainice, spre folosul şi izbînda finală a proletariatului din noua Românie“ („Social-democraţia“, din 27 aprilie 1919). 32 Documente din istoria mişcării muncitoreşti din România. 1916—1921, Bucureşti, Editura politică, 1966, p. 166—167. 33 Ibidem, p. 199—205.
