Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 5-6. (1981-1982)
Istorie
406 14 organizaţiilor noastre. Să reclădim casa noastră, pe o temelie de piatră masivă, ca nici furtunile să nu o clatine, nici şuvoaiele să nu o mişte, nici cutremurele să nu o zdruncine. Strîngeţi rîndurile proletari din tot cuprinsul tării mărite, pregătiţi uneltele, adunaţi materialele. Pornim la reclădire. íntr-un ceas bun şi cu spor“28. De asemenea în articolul Datoria Partidului Socialist din România, se sublinia ideea întăririi partidului, a strîngerii legăturilor între organizaţiile politice şi sindicale, a dezvoltării ideilor programatice, a schimbării însăşi denumirii partidului, în Partidul Comunist, „nume purtat azi de toate partidele de avangardă a proletariatului. Această nouă denumire va fi consfinţirea tacticii revoluţionare inaugurate şi va da întregului partid o direcţiune unitară. Aceasta va însemna că partidul clasei muncitoare din România nu va face nici o renunţare de la scopul final şi tactica revoluţionară“29. Discutarea problemelor s-a făcut într-un spirit creator, de înaltă responsabilitate pentru interesele şi năzuinţele maselor muncitoare, ale întregii naţiuni. Militanţii socialişti, la fel cum au făcut-o şi în trecut au înţeles că orientările programatice trebuie să ţină seama de condiţiile concrete-istorice, economice, social-politice în care îşi desfăşoară activitatea. „Partidul socialist, prin forţa împrejurărilor îşi dezvoltă activitatea lui politică în cadrul naţiunii şi al statului modern. El trebuie să ţină seama de toate condiţiile în care se găsesc clasele sociale ale naţiunii respective şi în special proletariatul“. Şi aceasta, se preciza într-un document al Secţiunii Bucureşti, întrucît „mijloacele de activitate socialistă diferă după ţări şi împrejurări30. Numai în felul acesta partidul putea să asigure conducerea luptei revoluţionare în noua etapă ce se deschidea în faţa clasei muncitoare, a poporului român. O caracteristică a acelor ani a fost şi faptul că Partidul socialist, aflat mereu în viitoarea evenimentelor interne şi internaţionale a discutat şi modalităţile aderării la Internaţionala a IlI-a, Comunistă, creată în martie 1919. Ţinînd seama tocmai de orientarea revoluţionară a Partidului Socialist din România, pe bună dreptate, se făcea remarca că deasemenea afilierea trebuia făcută de Partidul unificat în întregul său, că „Noi — (cei din vechiul Regat) am fi putut mai demult să aderăm la Internaţionala a IlI-a, dar am socotit necesar să intrăm în prealabil în legătură cu partidele din 28 „Socialismul“ din 6 noiembrie 1920. „Noi vom fi chemaţi ca în România nouă, împreună cu tovarăşii de dincolo, să clădim mişcarea muncitorească pe temelii solide şi puternice, ca nici un vifor şi nici o furtună să n-o poată dărîma. Dar vom avea datoria spre a face să înţeleagă şi tovarăşii noştri maghiari ori germani... că le sîntem fraţi adevăraţi şi cu ei împreună dorim să luptăm pentru dezrobirea întregii clase muncitoare“ („Adevărul“ din 16 decembrie 1918). 29 „Scînteia“ (gazetă editată de revoluţionarii români aflaţi pe teritoriul Rusiei Sovietice), din 10 august 1919. 30 „Socialismul“ din 28 februarie şi 23 aprilie 1919. „Tactica noastră trebuie să se adapteze împrejurărilor în care fiinţează şi luptă Partidul Socialist“ („Mişcarea socialistă“ din mai 1919), iar în articolul Discuţii programatice se sublinia că trebuie „să se ţie seama de împrejurările speciale ale ţării, de situaţia clasei muncitoare şi de problemele care i se pun“ („Socialismul“ din 22 mai 1919).
