Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 5-6. (1981-1982)
Istorie
11 403 lor (junimiste, poporaniste) care susţineau că socialismul ar fi o plantă exotică la noi. Caracterul unitar al manifestării mişcării muncitoreşti, ca şi existenţa unui singur partid al clasei muncitoare, indiferent de titulatura pe caro a avut-o de-a lungul anilor (P.S.D.M.R. — 1893, Comitetul Central al Cercurilor „România muncitoare“ — 1906, Uniunea Socialistă — 1907, P.S.DR. — 1910, Partidul Socialist — 1918) exprimă capacitatea proletariatului român de a depăşi dificultăţile şi de a-şi apăra organizaţia sa revoluţionară. In mod unitar s-au afirmat socialiştii români şi în cadrul congreselor socialiste internaţionale, situîndu-se pe poziţii înaintate în problemele majore şi stringente ale epocii, promovînd cu consecvenţă principiile revoluţionare, unitatea rîndurilor proletariatului în lupta sa contra burgheziei din fiecare ţară. Cu o asemenea înarmare ideologică, politică şi organizatorică partidul revoluţionar al clasei muncitoare şi-a spus cuvîntul faţă de marile probleme care frămîntau societatea românească, — desăvîrşirea statului unitar român, rezolvarea problemei agrare, industrializarea ţării, democratizarea vieţii politice — preconizînd soluţii concrete, dintre cele mai înaintate, potrivit cu interesele şi aspiraţiile revoluţionare şi patriotice ale maselor largi populare, ale întregului nostru popor, cu necesităţile înaintării României pe calea progresului social şi material, în vederea pregătirii condiţiilor obiective ale transformării revoluţionare a societăţii. Date fiind împrejurările istorice în care se găsea poporul român, militanţii socialişti au considerat absolut necesar ca noua societate socialistă să regăsească pe toţi românii intr-un singur stat liber şi democratic. Aşa se şi explică contribuţia istorică a clasei muncitoare şi a partidului ei la înfăptuirea Marii Uniri din 1918. Relevînd de la tribuna Adunării Naţionale de la Alba Iulia, importanţa acţiunii unionist de pe poziţiile clasei muncitoare, Iosif Jumanca a declarat: „Astăzi venim şi noi aici, adevăraţii reprezentanţi ai muncitorimii române din Transilvania şi Banat, venim să declarăm în faţa dumneavoastră, în faţa Internaţionalei socialiste şi în faţa întregii lumi că vrem unirea tuturor românilor. Noi vrem şi sintern gata de a lupta cu toate mijloacele pentru înfăptuirea şi apărarea unirii“. Social-democraţia arăta vorbitorul în continuare, nu-i identică cu lipsa simţului naţional. Noi nu zicem ubi bene ubi patria, ci zicem că „acolo unde ţi-e patria acolo să-i creezi fericirea vieţii tale“. Şi noi n-avem teamă că poporul muncitor român, care a rupt acum cătuşele unei robii seculare, nu va avea destulă putere ca şi în România să-şi asigure drepturile la o viaţă liberă“23. Marea Unire din 1918, victorie epocală a maselor populare din întreaga ţară, la realizarea căreia clasa muncitoare, partidul ei au adus-o preţioasă contribuţia, a constituit încununarea firească a năzuinţelor seculare de unitate a poporului nostru, împlinirea unui deziderat major în-23 1918. Unirea Transilvaniei cu România, Ediţia a IlI-a, revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura politică 1978, p. 620—621. 26*
