Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 5-6. (1981-1982)
Istorie
402 10 Un element calitativ nou deosebit de important în direcţia dezvoltării Partidului clasei muncitoare, a întăririi capacităţii sale revoluţionare apare în Statutul partidului adoptat la Congresul din aprilie 1914. în art. 1 se specifica: „Partidul social-democrat din România urmăreşte organizarea proletariatului român pe terenul luptei de clasă şi înţelegerii internaţionale a muncitorilor, pentru cucerirea puterii politice, în vederea socializării mijloacelor de producţie (fabrici, ateliere, pămînt, mijloace de transport şi de schimb), adică transformarea societăţii capitaliste bazată pe exploatarea muncii într-o societate socialistă întemeiată pe munca liberă şi asociată“22. Progresul de maturizare politică a clasei muncitoare şi de ridicare a luptei revoluţionare pe noi şi noi trepte de dezvoltare a fost reflectat limpede în conţinutul documentelor programatice ale mişcării socialiste şi muncitoreşti, în congresele şi conferinţele acesteia, în activitatea conducătorilor revoluţionari loan C. Frimu, Cristian Racovski, Ştefan Gheorghiu, Aurel Cristea, Dimitrie Marinescu, M. Gh. Bujor, George Grigorovici, George Cristescu, Alecu Constantinescu, loan Creţu. Analiza documentelor de bază ale mişcării, a activităţii partidului clasei muncitoare relevă ideia de mare însemnătate că obiectivele formulate şi tactica stabilită nu au fost rezultatul copierii sau aplicării mecanice a unor teze şi idei formulate în cadrul mişcării socialiste internaţionale, ci au reprezentat rodul gîndirii proprii, al aplicării creatoare a principiilor fundamentale ale socialismului ştiinţific la realităţile societăţii româneşti. De mare importanţă pentru clarificarea problemelor muncitoreşti, a luptei de idei din propriile rînduri, cit şi în combaterea ideologiei burgheze au fost publicaţiile „Contemporanul“, „Revista socială“, „Munca“, Lumea nouă“, „România muncitoare“, Viitorul social“, „Lupta“, „Adevărul“, („Glasul poporului“), „Convorbiri sociale“ etc. De altfel cele 152 de publicaţii socialiste şi muncitoreşti apărute pînă în 1916, constituie un adevărat tezaur de gîndire revoluţionară, un patrimoniu inestimabil de cultură şi creaţie în spiritualitatea românească, ceea ce exprimă afirmarea mişcării muncitoreşti, a partidului proletariatului pe toate planurile. încă de la formarea primelor cercuri socialiste, militanţii revoluţionari au acţionat pentru o cultură nouă, revoluţionară, pătrunsă de un profund umanism, pusă în slujba maselor largi populare. Observăm năzuinţa constantă a militanţilor revoluţionari de a înţelege că socialismul nu este o dogmă, ci o metodă, un instrument ştiinţific de analiză a fenomenelor sociale, străduinţa permanentă de aprofundare a concepţiei marxiste şi de adaptare la condiţiile concrete ale ţării noastre. Gînditorii socialişti, îndeosebi C. Dobrogeanu-Gherea, au fundamentat teoretic legimitatea şi necesitatea obiectivă a socialismului şi partidului muncitorilor în România, au combătut cu fermitate inconsistenţa teorii-22 Statutul Partidului Social-Democrat din România, Bucureşti, Editura P.S.D., 1914, p. 3.
