Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 4. (1980)
Arheologie
34 10 O piesă în formă de trapez a fost cioplită pe un fragment de lamă lată de 1,5 cm. Latura mică a trapezului este retuşată mărunt invers, în timp ce latura opusă este ştirbită. Unul din capete este trunchiat drept iar celălalt oblic, ambele fiind retuşate abrupt. O aşchie de decorticare de silex de rîu are o latură retuşată puternic, adine în corpul piesei. Prin cioplirea iniţială, dar şi prin uzură, s-au adîncit patru scobituri şi cruţat cinci proeminenţe mici, piesa avînd aspect denticulat. Un bolovănaş de rîu (silex negru vineţiu cu textură fină), cu forma ovală, are unul din capete cioplit altern, acţiune prin care s-a format un tăiş ascuţit, sinuos. Remarcăm faptul că ambele colţuri ale lamei tăioase sínt puternic ştirbite în urma unei uzuri îndelungate prin lovire. Un percutor de gresie alb-gălbui, rotund aplatisat, prezintă urme de uzură de jur împrejur, cu excepţia unei porţiuni de 2,5 cm. Partea uzată prezintă stirbituri intense pe toată grosimea piesei (2,5—3 cm) (PI. IV/1—10). Pe lingă piesele descrise mai sínt de menţionat câteva aşchii masive cu marginile tăioase prin desprinderea de la nucleu, care prezintă numeroase stirbituri, dovadă a faptului că au fost folosite ca instrumente de tăiat. Prin tipologia uneltelor şi tehnica lor de cioplire complexul de la Perii Vadului se încadrează în aspectul cultural al gravetianului din Ţara Oaşului, în primul rînd. Intre aşezările de acolo el se apropie mai mult de cel de la Remetea-Şomoş I. Lipsa totală a obsidianei (dacă nu este o simplă întâmplare, în sectorul cercetat) îl deosebeşte însă aît de Remetea- Şomoş I cît şi de celalalte staţiuni studiate în această parte a ţării. Puţinătatea materialelor descoperite şi lipsa obsidianei ne determină să considerăm că piesele descoperite aici fac dovada unui scurt popas în timpul căruia uneltele necesare s-au cioplit din rocile aflate în preajmă. Pe lingă locuirile amplu cercetate şi prezentate mai sus, unde s-au putut identifica straturi de cultură mai bine păstrate, în nord-vestul României s-au descoperit mai multe puncte unde, la suprafaţa solului, în zone puternic erodate, s-au descoperit obiecte de piatră cioplită de factură paleolitică. Unele dintre acestea, după tipologia şi tehnica lor de cioplire, pot fi atribuite ultimei culturi a paleoliticului superior cu mai multă siguranţă. Intre acestea sínt de menţionat descoperirile de la Călineşti-Hurca, Oraşu Nou-Bosorcani şi Vii, Medieşu Aurii-Vii şi altele. Diferitele aşezări gravetiene identificate în straturile superioare de la Boineşti, Remetea-Şomoş I şi Şornoş II, Călineşti I, Buşag şi Perii Vadului ca şi staţiunile Călineşti III, Călineşti IV şi Dealul Pustiu, atestă ultima etapă de locuire paleolitică în nord-vestul României. Acestora li se adaugă descoperirile de suprafaţă şi cele provenind din sondaje şi săpături de proporţii reduse, executate în diferite puncte din cadrul Depresiunii Oaş şi dovedesc o extindere mai mare şi o densitate sporită a comunităţilor de vînători primitivi în ultima etapă de dezvoltare a paleoliticului superior în această zonă.
