Satu Mare. Studii şi comunicări 2. (1972)

Arheologie - Istorie

66

şanţul şi valurile de apărare au fost construite în faza I al culturii Otomani. In sprijinul acestei afirmaţii pledează cîteva fragmente răzleţe pieselor provenite din umplutură, exceptînd cîteva fragmente răzleţe de cioburi, din faza I, aparţin — aşa cum s-a mai amintit — finalului fazei II, deci şanţul a trebuit să fie construit anterior acestei faze. Această constatare este întărită şi de situaţia existentă în staţiunea eponimă de pe „Cetăţuia“ Otomani, unde la baza şanţului de apărare s-a găsit depus un vas din faza I (5).

Momentul cînd valul interior şi şanţul suplimentar de apărare îşi pierd rolul funcţional, este marcat de suprapunerea lor de ultimele două nivele de locuire din incintă. Fapt determinat de nevoia stringentă de spaţiu de locuire, deoarece interiorul incintei fortificate era foarte limitat.

Pe baza datelor care ne stau la dispoziţie se poate afirma cu certitudine că aşezarea de pe „Dealul Vida“, a fost părăsită la sfîrşitul fazei II Otomani.

Această „abandonare“ nu a avut un caracter definitiv. Prezenţa cîtorva gropi de resturi menajere (eventual de provizie), conţinînd materiale din faza III Otomani, atestă o relocuire temporară.

Părăsirea aşezărilor fortificate aparţinînd culturii Otomani amplasate pe promontoriu, de tipul celuia de la Sălacea, constituie o notă caracteristică întregii culturi. Cauzele „abandonării“ acestor tipuri de aşezări au fost determinate, credem noi, de următoarea situaţie (6) : Promontoriile locuite în faza I şi II au o suprafaţă redusă. Iniţial alegerea lor se datora probabil faptului că tehnica epocii, nu permitea crearea unor sisteme defensive de mai mare amploare. La tin moment dat — ne referim la sfîrşitul fazei II — aşezările încep să fie neîncăpătoare. Dovadă sacrificarea unei porţiuni din sistemul de apărare în speţă valul interior. Dar extinderea aşezării în afara centurii de fortificaţie, nu a fost posibilă din motive de securitate. Deoarece pe lîngă ciocnirile dese intertribale — dovadă necesitatea fortificaţiilor — la sfîrşitul fazei II Otomani, cronologic plasat la finele bronzului mijlociu (Reinecke B2), dinspre centrul Europei asistăm la puternica presiune a purtătorilor culturilor tumulare care pînă la graniţa triburilor Otomani distrug înfloritoarele culturi ale epocii bronzului mijlociu din Cîmpia Pannonică. Din aceste motive triburile aparţinînd culturii Otomani sínt obligate să-şi găsească noi locuri pentru aşezări, care să satisfacă două deziderate principale: a) suprafaţă suficientă locuibilă şi b) posibilitate de apărare superioară aşezărilor fortificate de pe promontorii. Aceste condiţii le întruneau întru totul numeroasele insule (atoli), din zona puternic mlăştinoasă a rîului Er. Acest şirag de noi aşezări, amplasate pe întreaga vale a Erului, au constituit o barieră extrem de puternică în faţa pătrunderilor triburilor tumulare dinspre Cîmpia Pannonică. Do-