Satu Mare. Studii şi comunicări 2. (1972)
Arheologie - Istorie
65 treptat pînă la — 755 cm. Conturul lui se poate urmări cu uşurinţă datorită faptului că a fost adâncit intr-un lut galben deschis. Panta exterioară se adînceşte formînd trei trepte la: —100 cm, —225 cm şi —250 cm. Primele două sínt ceva mai late şi mai înclinate. Urmează o porţiune perpendiculară de 400 cm, terminată într-c nouă treaptă. In continuare se adînceşte tot abrupt pînă aproape de fund, unde urmează o porţiune domoală. Fundul şanţului antic, perfect plat, are o lăţime de 200 cm. Panta interioară în comparaţie cu cea exterioară prezintă o cu totul altă configuraţie. Dinspre bază urcă o porţiune perpendiculară de 250 cm, întreruptă la —325 cm de o treaptă, în continuare se ridică abrupt cu unele mici modulaţii pînă la suprafaţă. Şanţul antic de apărare, pe ambele laturi, este flancat de cîte un val de apărare. Cel exterior are dimensiuni reduse, nedepăşind 5 m în lungime şi 1 m în înălţime. Ambele au font construite din pămîntul scos cu ocazia săpării şanţului de apărare. Intr-o fază ulterioară construcţiei iniţiale, valul interior a fost intersectat de un şanţ suplimentar de apărare, paralel cu primul, dar de proporţii cu mult mai reduse (fig. 2). Porţiunea din sistemul de fortificaţie, surprins în sectorul B, ca sistem de construcţie este identic cu cel din sectorul A (dimensiuni, val interior şi exterior), dar prezintă unele deosebiri de formă (fig. 3). Ne referim în mod special la amplasarea treptelor şi a unghiurilor de înclinare a pereţilor. Din păcate amplasarea în spaţiu a locului de unde începe această modificare este imposibilă. Valul interior de apărare secţionat fiind de şanţul suplimentar amintit şi-a pierdut rolul funcţional intr-o etapă mai timpuri" decît restul fortificaţiei. Umplerea şanţului antic de apărare, după ce şi-a pierdut rolul funcţional, pe o anumită adîncime s-a făcut pe cale naturală. Dovadă în acest sens, lentilele de pămînt de diferite granulaţii şi nuanţe, Pămîntul de umplutură între —750 cm şi —250 cm conţine un bogat material arheologic aparţinînd sfîrşitului fazei Otomani II. De la —250 cm pînă la suprafaţă, materialul arheologic de factura de mai sus amintită, este amestecat cu ceramică lucrată la roată aparţinînd secolelor IX—X e. n. Această ultimă porţiune judecind după uniformitatea culorii şi granulaţiei pămîntului, credem că a fost umplut intenţionat intr-un interval relativ scurt, avînd drept scop nivelarea promontoriului cînd acesta a fost întrebuinţat drept cimitir. Desigur sistemul defensiv al aşezării ridică o serie de probleme funcţionale şi cronologice (4). După o analiză atentă a materialului arheologic provenit din pămîntul de umplutură, făcînd în acelaşi timp racordarea la situaţia stratigrafică din aşezare, s-a ajuns la concluzia că
