Satu Mare. Studii şi comunicări 2. (1972)
Arheologie - Istorie
273 fumul ce iese prin acoperişul de paie trădează că în aceste colibe îngrozitor de primitive stau oameni. Oameni care de multe luni de zile se luptă cu cele două spectre, cele mai mari: şomajul şi bolile, aceste groaznice fatalităţi ale vieţii de proletar . . . Bat la uşa unei colibe . . . Văgăuna de numai cîţiva metri pătraţi e despărţită în două prin scînduri. Intr-una din despărţituri se află culcat pe un sac de paie ponosit un bărbat cu faţa nerasă, în jur de patruzeci de ani. Lîngă el, un băieţaş de doi ani, murdar, mănîncă cartofi. O fetiţă ceva mai mare, aşezată pe pămînt în faţa unei sobe de fier sparte, într-o stare deplorabilă, încearcă să facă foc în colibă cu ajutorul unor crengi umede de zăpadă, rupte de pe copacii din marginea drumului. ... Nu se găseşte de lucru, iar plămînii şuieră. ... O familie compusă din patru persoane. Mama lipseşte de acasă. E plecată în oraş, e spălătoreasă. Ea e singurul membru de familie apt de lucru. Tatăl, muncitorul Zakariás István, a rămas fără lucru acum trei luni. A încercat cîtva timp să-şi găsească de lucru, dar şi-a dat seama curînd că azi sínt mai multe guri flămînde, decît posibilităţi de lucru existente. După ce o vreme s-a zbătut fără a reuşi să obţină ceva, a fost atacat de un duşman perfid. Din timpul trudei sale din fragedă tinereţe, în plămînii săi obosiţi zăcea latent bacilul ucigaş al tuberculozei. Intr-o zi cenuşie, fără speranţă Zakariás István fu doborît şi de atunci, pe culcuşul său mizerabil, se luptă cu moartea" (6). Pentru ajutorarea celor fără muncă cetăţenii mai inimoşi ai oraşului au pornit o acţiune, menită să se constituie un fond considerabil de ajutor. Ziarul Satu Mare, referindu-se la unele iniţiative din oraşele Tîrgu Mureş şi Oradea privind ajutorarea şomerilor, scria în ianuarie 1929: ,,Ne ţinem de cea mai elementară şi sfîntă datorie şi să facem apel mai întîi la primăria oraşului Satu Mare, care înţelegînd rostul unei astfel de instituţii să înfiinţeze o bucătorie pentru şomeri şi alţii lipsiţi de cîştig. Tot aşa credem că este cazul ca şi societatea sătmăreană prin d-nele cu inime caritabile să ia iniţiativa unei întinse colecte de bani şi alimente printre rîndurile celor cărora Dumnezeu nu le-a lipsit de pîinea de toate zilele. Nu afirmăm, dar credem că armata însăşi ar putea să pună la dispoziţie pentru lunile de iarnă — cît ar fi durata acestei ajutorări — cazanele şi eventual vesela trebuincioasă" (7). In urma apelurilor şi iniţiativelor lansate, consiliul oraşului în ziua de 9 ianuarie 1929 a hotărît înfiinţarea unei bucătării populare, care, pe baza bonurilor eliberate de Inspectoratul Muncii, să asigure o singură dată pe zi mîncare caldă şi pîine familiilor şomerilor (8). Dar ajutorarea concretă a celor lipsiţi de cîştig a întîmpinat multe greutăţi. Abia spre sfîrşitul lunii ianuarie au fost distribuiţi 100.000 de lei, sumă din care 500 de familii au beneficiat într-o oarecare măsură. Din banii alocaţi pentru ajutorarea şomerilor s-au cumpărat două vagoane lemne de foc, fiecare familie luată în evidenţa Inspectoratului Muncii ca fiind şomeri beneficiind de 100 kg lemne şi 150 lei, respectiv 100 lei pentru soţie şi cite 50 lei pentru fiecare copil „Acest ajutor — arăta pe drept cuvînt zia-
