Jakó Zsigmond: Erdélyi okmánytár I. (1023-1300) (Magyar Országos Levéltár kiadványai, II. Forráskiadványok 26. Budapest, 1997)

CERCETAREA IZVORAELOR MEDIEVALE DIPLOMATICE ÎN TRANSILVANIA

astfel divizând-o, pe baza de eriterii etnice, ín elementele ei componente, iar pärtile mai mici sau mai mari ale acestora le-a inclus în istoria maghiarâ, romana çi chiar în cea germana. Toate acestea n-au rämas färä efect în editarea materialului de diplome médiévale. Rezultatele perioadei colectiilor manuscrise au fost fructificate cu totul altfel decât çi-a închipuit generatia dinainte de 1848. Opera lui Kemény József, Diplomatarium Transsilvanicum, elaboratâ aproape integral pentru a fi data la tipar, a rämas definitiv în manuscris. Reschner çi colaboratorii sai au fost mai norocoçi, întrucât partea privind epoca Arpadianâ din manuscrisul lor, pregätitä pentru tipar de câtre Karl Schwarz (1817-1875), a fost publicatä de Georg Daniel Teutsch (1817—1893) çi Friedrich Firnhaber (1818— 1860), în Urkundenbuch zur Geschichte Siebenbürgens (Wien 1857), partial cu nótele lui Kemény József. Cu toate cä acest volum, dupä titlu, dorea sä ofere date vizând toatä istoria Transilvaniei, conceptia ei de data mai veche nu a fost însuçita de cätre generatia mai tanärä a saçilor, çi întreprinderea nici nu s-a continuât în acest spirit. Dupä încetarea din viatä a cercetätorilor mai vârstnici, multä vreme nici saçii n-au avut medieviçti instruiti care sä fi putut continua dupä cerinte moderne cercetarea çi publicarea izvoarelor. Mai mult niçte amatori inimoçi au aies deferite acte din colectiile manuscrise, alcätuite în perioada anterioarä, pentru diplomatarele lor ecleziastice de interes local. Deçi publicatiile lui Karl Fabritius (1826—1881) — Urkundenbuch zur Geschichte des Kisdér Kapitels vor der Reformation (Hermannstadt 1875) —, Rudolf Theil (1844—1899) çi Karl Werner (1845—d. 1893) — Urkundenbuch zur Geschichte des Mediascher Kapitels bis zur Reformation (Hermannstadt 1870) —, precum çi diplomatarul lui Albert Amlacher (1847—1939) — Urkundenbuch zur Geschichte der Stadt und des Stuhles Broos (VerArch 15/1880) — pot fi considérate un câçtig, în ce priveçte metoda lor ele stau do

vadä a unei ramâneri în urmä de mai multe decenii. Situatia era asemänätoare, la începutul dualismului (1867—1918), çi în cercetarea maghiarâ, precum aratä activitatea de editor de izvoare a lui Jakab Elek (1820—1897). Ce-i drept, pentru diplomatarul säu clujean (Oklevéltár Kolozsvár történetéhez. I—II. Buda 1870—1888) el a fäcut çi cercetäri de arhivä, a dépistât matériáié noi, dar metoda lui de editare a rämas în urma cerintelor moderne. în linii mari, acelaçi lucru se poate spune çi despre partea medievalä a operei lui Szabó Károly (1824-—1890), Diplomatarul secuiesc (Székely oklevéltár), cu toate cä el — în 1859 bibliotecarul Muzeului National Ardelean, apoi profesor al Universitätii din Cluj — era considérât în Transilvania cel mai calificat specialist maghiar în diplomática çi paleografie medievalä. Cu problemele editärii diplomelor médiévale a fäcut cunoçtinta ca autodidact, fiind colaborator la partea documentara a operei gubernatorului Teleki József (1790—1855): Hunyadiak kora Magyarországon (Pest 1852—1857), dar considera cä adeväratul säu täram de cercetätor îl constituie identificarea vechilor tipärituri din Ungaria. Cu pactul dualist ( 1867), unirea Transilvaniei cu Ungaria a devenit o realitate, iar aceastä împrejurare a unificat pe deplin viata ctiintificä maghiarâ, unificare ce era în pârg mai demult. Ca urmare, çtiinta maghiarâ din Transilvania s-a contopit treptat cu cea din Ungaria. Activitatea oamenilor de specialitate din Transilvania s-a încadrat în institutiile nationale ale Capitalei, o parte importantä a specialiçtilor din Transilvania s-a mutat la Budapesta, çi tinerii au râvnit sä facä o cariera tot acolo. Pentru aceste näzuinte, mai ales în çtiinta istoriei, Ii s-au deschis largi posibilitad, întrucât ardeleanul Szilágyi Sándor