Jakó Zsigmond: Erdélyi okmánytár I. (1023-1300) (Magyar Országos Levéltár kiadványai, II. Forráskiadványok 26. Budapest, 1997)
CERCETAREA IZVORAELOR MEDIEVALE DIPLOMATICE ÎN TRANSILVANIA
(1827—1899) si cercul lui de prieteni au detinut timp de câteva decenii un roi de conducere ín acest domeniu. Seriile de editii unitare, nationale, initiate pentru publicarea izvoarelor istorice, ofereau si cercetätorilor maghiari din Transilvania posibilitäti noi, mult mai aventajoase decât toate editiile precedente. Coloanele publicatiilor — începând cu anul 1856: Magyar Történelmi Tár, din 1867: Századok, din 1878: Történelmi Tár —, precum si un întreg sir de diplomatare nationale au fost deschise pentru editii de izvoare din Transilvania. Posibilitätile oferite de Capitalä au facut de fapt de prisos publicarea maghiarâ a izvoarelor ín Transilvania, dar ele au avut drept urmare atrofierea ei. Continuitatea a fost íntretinuta — de bine, de räu — de Muzeul National Ardelean, prin revista sa Erdélyi Múzeum, dar aproape exclusiv ín privinta izvoarelor perioadei principatului. In cercurile istoricilor transilvani a scäzut interesül fatä de índeletnicirile modemé cu diplómele médiévale, care solicitau cunostinte de strictä specialitate. Ei nu considerau evul mediu la fel de transilvänesc si maghiar ca epoca principatului. Romantismul national a acceptât o singurä exceptie, anume cu istoria specificä a secuimii. Acestei concepta îi datoreazä realizarea Diplomatarul secuiesc (Székely oklevéltár, 1872). In conformitate cu conceptia statului national, doreau sä publice izvoarele Regatului Ungar medieval dinainte de divizarea lui ín trei parti ín diplomatare nu teritoriale, ci nationale, chiar si cercetätorii maghiari transilvani înçisi. Astfel, si rezultatele transilvane aie cercetârii maghiare de izvoare si-au gäsit locul în publica|iile nationale. Tot ce a explorât cercetarea maghiarâ în aceste decenii referitor la evul mediu al Transilvaniei se gäseste în paginile urmätoarelor diplomatare: Arpádkori új okmánytár (I— XII. Pest 1860—1874), întocmit de Wenzel Gusztáv (1812—1891), în volumele Anjou-kori okmánytár (I—VII. Bp. 1878—1920), Hazai okmánytár (I—VIII. Győr—Bp. 1865— 1891) sau ín Hazai oklevéltár (Bp. 1879). Sunt apreciabile, merituoase si indispensabile contributiile seriilor amintite la îmbogatirea istoriei vechi a Transilvaniei, dar pentru acest lucru medievistica maghiarâ din Transilvania a trebuit sä pläteascä tributul ramânerii ín urmä, al atrofierii aproape integrale. PUBLICATII SÄSESTI DE IZVOARE In aceste împrejurari, modernizarea editärii in Transilvania a diplomelor médiévale lea revenit cercetätorilor sasi, maghiarii si românii luând parte la ea numai indirect. Pentru modernizarea cercetârii, punctul de pornire a fost marcat de înfiintarea — în cadrul Universitätii din Viena — a unui institut de cercetári — Institut für österreichische Geschichtsforschung — de cätre Theodor Sickel (1826—1908), unde pregätirea teorética si practica într-un nou spirit reclama totodatä ca munca de editor de texte sä fie preluatä din mâna autodidactilor si amatorilor de cätre cercetätori de cariera care au primit o pregätire specialä. Tineri istoriei ai popoarelor Monarhiei habsburgice de atunci aici au facut cunostintä cu diplomática, cu critica izvoarelor istorice, cu metodele moderne si cu practica publicärii documentelor médiévale. La acest Institut vienez s-au format toti acei specialisti sasi, maghiari si romani care mai târziu au avut un rol în înnoierea editärii izvoarelor médiévale ale Transilvaniei. Transplantarea si api icárea noilor metode în Transilvania este meritul lui Franz