Jakó Zsigmond: Erdélyi okmánytár I. (1023-1300) (Magyar Országos Levéltár kiadványai, II. Forráskiadványok 26. Budapest, 1997)

CERCETAREA IZVORAELOR MEDIEVALE DIPLOMATICE ÎN TRANSILVANIA

vári Károly, 9 din manuscrisele lui Hevenesi, iar din transcrierile lui Wagner Károly (1732—1790) si Lakics György (1739—1814) cate 5 texte. Cercetäri de arhivä a întreprins la contii Wass, si cu sprijinul lor, în arhivele altor câteva familii de aristocrati. Din cauza posibilitá^ilor sale mult mai nefavorabile decât aie cercetätorilor maghiari si sasi, rolul lui Sincai în istoria stiintei nu consta în explorarea unor date noi, necunoscute, ci în transmiterea istoriografiei românesti a materialului de diplome descoperit pânà atunci, precum si în deschiderea catre conceptia moderna si în metode de cercetare moderne. Referitor la cele de mai sus v. GHEORGHE SINCAI: Hronica románilor. I—

III. Bucureçti 1967—1969 (Studiu introductiv çi note de Manóle Neagoe). — K.ISS ANDRÁS: Gheorghe Sincai, a forrásgyűjtő. Művelődéstörténeti Tanulmányok. Bukarest 1980. — ANDREI KlSS: Gheorghe Sincai si stiinfele fundamentale ale istoriei. In: Revista Arhivelor 4/1973. nr. 2. PUBLICATII DE DIPLOMATARE PÂNÀ ÎN 1918 Ca urmare a explorärii cu succès a izvoarelor istorice, în fervoarea generala de la sfîrsitul secolului XVIII s-au facut si primele încercari de a publica diplómele médiévale ale Transilvaniei în volume tipárite. Szeredai Antal (1740—1799) a éditât câte-un diplomatar referitor la episcopii si la Capitlul Transilvaniei (Series antiquorum et recentiorum episcoporum Transsilvaniae. Albae Carolinae 1790. — Notitia veteris et novi capituli ecclesiae Albensis Transsilvaniae. Albae Carolinae 1791). Acestea ínsá n-au fost continúate multa vreme, partial din cauza rázboaielor napoleoniene, dar mai ales din cauza stagnärii generale în viata spiritualá, provocatá de política interna reaccionará. Publicarea diplomatarelor a devenit iarási actúala dupä 1830, poate tocmai ca efect al aparitiei operei lui Fejér György, Codex diplomaticus

. Cäci cadrul institucional era creat pentru acest lucru, anume prin înftintarea asociatiei säsesti Verein für siebenbürgische Landeskunde (1840), iar ca organism al vietii stiintifice maghiare — initierea în 1841 a Muzeului National Ardelean. La început se pärea cä persoana lui Kemény József va asigura colaborarea dintre maghiari si sasi în domeniul publicärii izvoarelor médiévale. Dar accentuarea nationalismelor, iar pe urmä amintirile reciproc répulsive ale revolutiei din 1848—49 au împiedecat pânà la urmä unirea fortelor, si astfel cele trei neamuri transilvane au pornit pe cäi separate spre editarea izvoarelor. Fiecare a identificat istoria Transilvaniei cu propriul trecut. Din matériáiul de izvoare ale trecutului comun sasii si românii au aratat interes numai fatä de documéntele care se refera la ei. Maghiarilor nu le-a scäpat din vederé Transilvania în ansamblu decât pe motivul cä ei si-au privit trecutul ca fiind identic cu statalitatea Transilvaniei. Lipsa reconcilierilor, amestecarea criteriilor stiintifice cu puñete de vedere aie politicului pot fi învinuite în mare mäsurä pentru disproportiile care se observa în privinta bazei documentare a istoriei Transilvaniei în ultimul secol si jumâtate — stare däinuind pânà în zilele noastre. întrucât cercetarea maghiarä si-a concentrât atentia, unilateral, asupra perioadei principatului, iar istoriografia româneasca asupra explorärii izvoarelor din secolele XVIII

—XIX, publicatiile de documente s-au constituit, fireste, în acest fei. Tot în aceastä directie si-a exercitat efectul schimbarea intervenitä în plan concepcional, dupä care Transilvania nu mai era considerará o unitate de dezvoltare istoricä,